112

EXCLUSIV. BRAŞOV. Trei violatori, dintre care unul bolnav de SIDA, au fost condamnaţi definitiv în aceeaşi zi

 

Trei bărbaţi, dintre care unul bolnav de SIDA, au fost condamnaţi definitiv la închisoare cu executare, joi, la Curtea de Apel Braşov, după ce au fost găsiţi vinovaţi de infracţiuni sexuale.
Machedon Gheorghe, care avea antecedente penale, are de executat 11 ani de închisoare.

În acest dosar, el a primit câte 7 ani de închisoare pentru două infracţiuni de viol (victime V.P.G. şi F.D.M.) şi câte 8 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de transmiterea sindromului imunodeficitar dobândit (victime V.P.G. şi F.A.).
Apoi, pedepsele din acest dosar au fost contopite cu unele primite în trecut, într-un dosar soluţionat de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti (pentru furt calificat în formă continuată – 22 de acte materiale şi distrugere în formă continuată – 17 acte materiale). Instanţa a aplicat, în final, pedeapsa cea mai grea, de 8 ani, la care s-a adăugat un spor de 3 ani, rezultând cei 11 ani de închisoare.
Sentinţa a fost dată iniţial, pe 6 noiembrie 2018, de Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov, iar zilele trecute a fost menţinută de Curtea de Apel Braşov. Din pedeapsă va fi scăzută perioada anterior executată (19 decembrie – 24 decembrie 2013 şi 05 mai 2015 – 24 octombrie 2017).
Inculpatul are să le plătească victimelor V.P.G. şi F.D.M. câte 10.000 de euro, cu titlu de daune morale. Persoana vătămată F.A. nu s-a constituit parte civilă.
30.05.2019

13 ani de închisoare pentru al doilea inculpat

În al doilea caz, inculpatul, pe nume Florea Vasile Petre, a primit 13 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, fiind găsit vinovat de viol în formă continuată şi agresiune sexuală în formă continuată. Sentinţa a fost dată iniţial de Judecătoria Zărneşti, pe 13 noiembrie 2018, apoi a fost menţinută de Curtea de Apel Braşov.
Inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv din 15 martie 2017 – la zi.
Pe latură civilă, bărbatul are să-i plătească 10.000 de eurp, cu titlu de daune morale. De altfel, a fost instituit sechestru asupra bunurilor mobile şi imobile ale lui, până la concurenţa sumei de 10.000 de euro.

Al treilea condamnat a încercat s-o violeze pe prietena în vârstă de 13 ani a fiicei sale

Al treilea inculpat, Radu Daniel, a primit 3 ani şi 8 luni de închisoare cu executare, pentru tentativă la viol şi lipsire de libertate în mod ilegal. Bărbatul, care are antecedente penale, a fost reţinut pe 30 septembrie 2018, apoi a fost arestat preventiv. Sentinţa pe fond a fost dată de Judecătoria Făgăraş. Şi în cazul său, din pedeapsă va fi scăzută perioada petrecută în stare de reţinere şi arestare preventivă. Pe latură civilă, el are să-i plătească victimei 5.000 de lei, cu titlu de daune morale.

Despre acest bărbat, în vârstă de 46 de ani, s-a scris în toamna anului trecut că a încercat s-o violeze pe prietena în vârstă de 13 ani a fiicei sale. Victima mersese în vizită la fiica bărbatului, când ar fi avut loc tentativa de viol.
„În timp ce se afla la domiciliu, ar fi împiedicat o minoră de 13 ani, care locuiește în același imobil și venise în vizită la fiica sa, să părăsească locuința și ar fi încercat să o oblige pe aceasta să întrețină raport sexual cu el, împotriva voinței ei. Activitatea bărbatului a fost întreruptă de tatăl minorei, venit să o ia pe aceasta acasă, familia fetei fiind și cea care, ulterior, a alertat Poliția cu privire la eveniment”, a explicat, la vremea respectivă, agent şe Gabriela Dinu, în calitate de purtător de cuvânt al Poliției Județene Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button