112

EXCLUSIV. BRAŞOV. Spărgător de autoturisme, prins în flagrant pe strada Poienelor

 

Un braşovean în vârstă de 46 de ani a fost arestat preventiv, ieri, după ce a fost prins în flagrant în timp ce încerca să fure bunuri dintr-un autoturism parcat pe strada Poienelor din oraş.

Bărbatul spărsese un geam al maşinii şi căuta bunuri de valoare, când a fost prins de poliţişti.

El a fost reţinut pentru 24 de ore, iar ieri a fost propus spre arestare preventivă, la Judecătoria Braşov, fiind emis mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile (până pe 6 august, inclusiv), pentru comiterea infracţiunii de tentativă la furt calificat.

Cum decizia nu a fost definitivă, inculpatul a contestat-o, astfel că dosarul va ajunge şi în instanţa superioară.

Între timp, bărbatul rămâne în arestul IJP Braşov, fiind suspectat şi de comiterea altor furturi din autoturisme, pe raza municipiului Braşov, după cum ne-a informat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov, agent şef Gabriela Dinu.

„Sunt verificate bunuri găsite în posesia sa şi urme ridicate de la locul comiterii respectivelor fapte”, ne-a explicat sursa citată.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button