112

Exclusiv. BRAŞOV. Şofer condamnat după ce s-a izbit cu maşina de un copac, provocând moartea unui pasager de 46 de ani!

 

La mai bine de un an de la producerea unui accident rutier soldat cu decesul unui bărbat în vârstă de 46 de ani, un braşovean a fost condamnat, ieri, la 2 ani de închisoare cu suspendare, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.

Magistraţii Judecătoriei Braşov sunt cei care au dat sentinţa, aplicând un termen de supraveghere de 2 ani. Pe latură civilă, conducătorul auto nu este nevoit să ofere despăgubiri, întrucât familia victimei nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

Victima se afla pe bancheta din spate a autoturismului

Evenimentul pentru care a fost condamnat V.Ş. s-a petrecut pe 27 februarie 2015. „În data de 27.02.2015, în jurul orei 16.00, pe D.J.112A, la km.26+400 m, un brașovean de 60 ani, care conducea un autoturism dinspre Codlea spre Vulcan, a pierdut controlul volanului și autoturismul condus de el a lovit cu partea laterală un copac de pe marginea drumului. Accidentul s-a soldat cu decesul unui codlean de 46 ani aflat în autoturism”, a informat, la vremea respectivă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie, comisar-şef Liviu Naghi. El a adăugat că victima se afla pe bancheta din spate a autoturismului, fără a purta centură de siguranţă, în momentul impactului. În maşină se mai aflau şoferul şi un alt pasager (pe locul din dreapta faţă) care au scăpat fără răni grave.

Muncă în folosul comunităţii

Sentinţa primită ieri de şofer poate atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Dacă aceasta va rămâne definitivă, inculpatul va avea următoarele obligaţii:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Braşov, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

Totodată, el va avea de frecventat un program de reintegrare socială şi de prestat muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Primăriei municipiului Codlea sau a Primăriei municipiului Braşov, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

Permis anulat după rămânerea definitivă a sentinţei

Serviciul de Probaţiune Braşov a fost desemnat pentru supravegherea executării măsurilor şi obligaţiilor menţionate. La rămânerea definitivă a sentinţei, o copie a hotărârii va fi trimisă Serviciului Rutier din cadrul IJP Braşov, în vederea anulării permisului de conducere a inculpatului, potrivit instanţei.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button