112

EXCLUSIV. BRAŞOV. Şi-a înjunghiat concubina, apoi şi-a provocat tăieturi… Ce sentinţă a dat Tribunalul!

 

Un bărbat în vârstă de 27 de ani a fost condamnat de Tribunalul Braşov la 5 ani de închisoare, pentru tentativă de omor asupra concubinei sale.

Fapta a fost comisă pe 22 martie, prin înjunghiere, iar zilele trecute a fost dată sentinţa.

Pe lângă cei 5 ani de închisoare, inculpatul ar mai avea de executat 2 ani şi 7 luni de închisoare, reprezentând o pedeapsă mai veche, pe care o primise cu suspendare, într-un alt dosar.

Sentinţa Tribunalului Braşov nu este definitivă şi poate fi contestată în termen de 10 zile de la comunicare. În cazul în care sentinţa va rămâne definitivă, din pedeapsă vor fi scăzute perioadele petrecute de bărbat în stare de reţinere şi arest preventiv, respectiv de la 4 aprilie – la zi în actualul dosar şi 19 – 20 aprilie 2013 în vechiul dosar, în care fusese condamnat cu suspendare.

Inculpatul şi-a înjunghiat concubina pe data 22 martie, dar a fost arestat preventiv doar pe 4 aprilie, deoarece mai întâi a avut nevoie şi el de îngrijiri medicale. În fapt, după ce a rănit-o cu cuţitul pe tânăra în vârstă de 20 de ani, în timp ce se aflau în interiorul imobilului în care locuiau, el şi-a provocat leziuni, cu aceeaşi armă albă, în jurul gâtului, la torace și abdomen.

Victima nu s-a constituit parte civilă, pentru a cere despăgubiri. Dar, inculpatul este obligat să plătească părţii civile Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov suma de 12.752, 28 lei, reprezentând contravaloarea prestaţiilor medicale acordate persoanei vătămate.

Reprezentanţii spitalului ceruseră ca bărbatul să achite şi contravaloarea îngrijirilor medicale acordate lui, în sumă de aproximativ 11.500 de lei, dar magistraţii au respins cererea de constituire parte civilă formulată de unitatea medicală.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button