112

EXCLUSIV. BRAŞOV. Sentinţă definitivă în cazul bărbatului acuzat că, având două complice, a violat şi sechestrat o tânără cunoscută pe internet

 

Braşoveanul acuzat că a violat şi sechestrat o tânără de 24 de ani, pe care o cunoscuse pe internet, a fost condamnat, alături de cele două complice ale lui. Dar, bărbatul a primit condamnare doar pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, fiind achitat definitiv pentru viol în formă continuată (două acte materiale) şi lovire sau alte violenţe, ca urmare a retragerii plângerii penale formulate de persoana vătămată.

Ilie Lucian Ponciu a primit 7 ani de închisoare cu executare pentru lipsire de libertate în mod ilegal. Cum infracţiunea a fost săvârşită în termenul de supraveghere de 9 ani stabilit într-un alt dosar penal, instanţa a revocat suspendarea executării pedepsei anterioare de 4 ani şi a adăugat-o la cei 7 ani de închisoare primiţi în acest caz. Prin urmare, Ponciu are de executat 11 ani de închisoare. Sentinţa – dată pe fond de Judecătoria Braşov – a fost atacată de inculpat, dar apelul a fost respins, zilele trecute, de Curtea de Apel Braşov, ca nefondat. Din pedeapsa de 11 ani se scade perioada petrecută de inculpat în stare de reţinere şi arestare preventivă (20 septembrie 2018 – 10 iunie).
Complementar, bărbatul va avea interzis să se apropie de victimă sau de familia ei, pe o perioadă de 5 ani după eliberarea din închisoare.

Condamnările complicelor

Victima şi-a retras plângerea şi faţă de una dintre cele două femei care i-ar fi fost complice braşoveanului. Astfel, a încetat procesul penal pornit împotriva Liviei Ponciu pentru complicitate la viol şi lovire sau alte violenţe. Totuşi, Livia Ponciu a fost condamnată la 2 ani de închisoare cu suspendare, cu termen de supraveghere de 4 ani, pentru complicitate la lipsire de libertate în mod ilegal.
Conform sentinţei, inculpata este obligată să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională şi să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 120 de zile lucrătoare, în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov sau în cadrul Primăriei Braşov. De asemenea, are interzis să se apropie de victimă sau de familia ei pe o perioadă de 5 ani, calculată de la rămânerea definitivă a hotărârii. Inculpata a fost reţinută, apoi arestată preventiv pe 20 septembrie.

Celalaltă inculpată, pe nume Nicoleta Cioacă, a primit 2 ani de închisoare pentru complicitate la lipsirea de libertate în mod ilegal şi 1 an şi 6 luni de închisoare pentru lovirea sau alte violenţe, apoi pedepsele au fost contopite şi a rezultat 3 ani de închisoare. Judecătorii au dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 4 (patru) ani.

Şi această inculpată are obligaţia de a urma un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională şi de presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 120 de zile lucrătoare, în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Argeş sau în cadrul Primăriei Piteşti.
Nicoleta Cioacă a fost reţinută pe 20 septembrie, apoi a fost arestată preventiv.
Persoana vătămată a renunţat la constituirea ca parte civilă în procesul penal, astfel că inculpaţii nu au obligaţia să-i plătească daune.

Victima, găsită dezorientată şi desculţă pe lângă podul de pe strada Zizinului

Totul a început cu o falsă poveste de dragoste, ce părea a prinde contur pe rețelele de socializare. Tânăra în vârstă de 24 de ani, din comuna dâmbovițeană Butimanu, l-a cunoscut pe braşovean pe internet şi a fost convinsă de el să vină la Brașov.

„După ce a purtat mai multe conversații cu victima pe o rețea de socializare, s-ar fi prezentat la reședința acesteia din județul Buzău și ar fi convenit să se deplaseze împreună în Brașov, pentru a începe o relație. Ajunși la domiciliul acestuia, bărbatul ar fi agresat-o fizic, ar fi obligat-o pe aceasta să întrețină relații sexuale cu el și ar fi lipsit-o e libertate, în perioada 09 – 18 septembrie a.c.”, au explicat reprezentanţii Poliției Județene Brașov, după cum reieşea din primele cercetări

Brașoveanul ar fi comis faptele cu complicitatea celor două femei, una de 29 de ani din municipiul Brașov, iar cealaltă de 40 de ani, din Pitești.

Cercetările în caz au început în seara de 18 septembrie, după ce victima, îmbrăcată sumar și speriată, a fost observată de polițiștii locali în zona podului de pe strada Zizinului.

„Patrula auto de la Poliția Locală a observat în stradă o femeie desculță, care făcea semne disperate spre mașină. Tânăra de 24 de ani le-a cerut ajutorul oamenilor legii, cărora le-a povestit, ușor incoerentă fiind, că a reușit să fugă dintr-o locuință unde a fost sechestrată de mai multe persoane. Acolo, ea susține că a fost bătută, agresată și obligată să întrețină relații sexuale, însă nu știa să îi îndrume pe polițiștii locali spre locuința de unde reușise să fugă doar cu 50 de lei și cu actul de identitate”, a explicat purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Brașov, Anca Lăutaru, la acea vreme.

Polițiștii locali au condus-o pe tânără la Secția 5 de Poliție Brașov. Acolo, din declarațiile și descrierile tinerei, agenții locali s-au gândit la un suspect, care ulterior a fost recunoscut de fată ca fiind cel în cauză. Apoi, ancheta a fost preluată de polițiștii Biroului de Investigații Criminale.

Aceștia, la data de 20 septembrie 2019, cu sprijinul polițiștilor de la Serviciul de Acțiuni Speciale Brașov, au efectuat o percheziție domiciliară la imobilul de pe raza municipiului Brașov unde bărbatul indicat de victimă locuia, iar acolo i-au depistat pe toţi cei trei inculpaţi.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button