112

EXCLUSIV. BRAȘOV. Frați condamnați la câte 21 de ani de închisoare pentru tâlhăria urmată de crimă, de la Teliu

 

Cei doi frați care, fiind prinși la furat de lucernă pe un teren din Teliu, l-au omorât pe proprietarul pământului, au fost condamnați la câte 21 de ani de închisoare, la care se adaugă resturi de pedepse rămase neexecutate din sentințe anterioare, ei având antecedente penale.

Potrivit anchetatorilor, în dimineața de 17 iulie 2018, victima a plecat de acasă cu tractorul, pentru a lucra mai multe terenuri cu lucernă situate în extravilanul comunei Teliu, iar la un moment dat ar fi surprins mai multe persoane care se aflau la furat, cu căruţa. În acest context, cei doi fraţi l-ar fi lovit cu obiecte contondente în zona capului şi a corpului. Victima avea 46 de ani.

Unul dintre făptași, Ghiurcă Aldea Laurențiu (28 de ani), a fost prins la câteva ore după crimă, la domiciliul său din Dobârlău. Fratele lui, Ghiurcă Constantin, în vârstă de 29 de ani, a fost prins în următoarea zi, în liziera pădurii din zona localităţii Dobârlău.

Pedepse agravate la Curtea de Apel

Cei doi frați, de loc din Dobârlău – județul Covasna, au fost condamnați inițial la Tribunalul Brașov, dar sentința a fost atacată cu apel, astfel că dosarul a ajuns și la Curtea de Apel Brașov, unde s-a decis, vineri, agravarea pedepselor.

Astfel, lui Ghiurcă Aldea Laurenţiu i s-a majorat pedeapsa pentru omor calificat de la 16 ani de închisoare la 20 de ani de închisoare, la care s-a adăugat o treime din pedeapsa de 3 ani de închisoare primită pentru tâlhărie, rezultând 21 de ani de detenție. La pedeapsa rezultată s-a adăugat restul rămas neexecutat de 1 an 6 luni şi 19 zile din pedeapsa de 5 ani, 1 lună şi 10 zile aplicată de Judecătoria Miercurea Ciuc, într-un alt dosar. Prin urmare, Ghiurcă Aldea Laurenţiu are de executat 22 de ani 6 luni şi 19 zile închisoare.

În cazul fratelui său, Ghiurcă Constantin, pedeapsa pentru omor calificat a fost majorată de la 17 la 20 de ani de închisoare și s-a adăugat o treime din pedeapsa de 3 ani de închisoare primită pentru tâlhărie, rezultând tot 21 de ani de detenție. Dar și el are un rest de pedeapsă de 8 luni și 18 zile dintr-o sentință de 5 ani și 6 luni de închisoare. Așadar, va avea de executat 21 de ani 8 luni şi 18 zile închisoare.

Din pedepsele primite de cei doi frați va fi scăzută perioada petrecută de aceștia în stare de reținere și arest preventiv.

Pe latură civilă, instanța obligă ambii inculpați să plătească, în solidar, despăgubiri morale de câte 30.000 de lei și despăgubiri materiale de câte 3.132 de lei pentru două părți civile.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare