Exclusiv. BRAŞOV. Doi ani de închisoare cu suspendare pentru femeia care a luat peste 25.000 de lei de la o braşoveancă înşelată prin Metoda „Accidentul”
Decizia nu este definitivă, fiind atacată cu apel de inculpată
Ieşeanca „săltată” în urmă cu aproximativ patru luni de poliţişti, la scurt timp după ce a ridicat 25.050 de lei de la o braşoveancă pe care crezuse că a reuşit s-o înşele prin Metoda „Accidentul”, a fost condamnată la închisoare cu suspendare.
Judecătoria Braşov a decis s-o condamne pe Gabriela B. la 2 ani de închisoare cu suspendare, cu termen de supraveghere de 2 ani, găsind-o vinovată de înşelăciune în formă continuată (cinci acte materiale).
Sentinţa a fost, însă, atacată cu apel de inculpată, astfel că dosarul va ajunge în instanţa superioară, pentru soluţionare.
În cazul în care pedeapsa aplicată de Judecătorie va rămâne definitivă, ieşeanca în vârstă de 32 de ani va avea mai multe obligaţii: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Iaşi, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
De asemenea, va avea de frecventat un program de reintegrare socială şi de prestat o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Primăriei comunei Horleşti sau Primăriei municipiului Iaşi, pe o perioadă de 60 zile lucrătoare.
Gabriela B. a fost prinsă în flagrant pe 13 februarie, în jurul orei 1.00 (în toiul nopţii), când s-a deplasat la domiciliul victimei din municipiul Braşov – care fusese minţită anterior că fiul ei a accidentat grav o persoană şi are nevoie urgentă de bani – şi a ridicat cei 25.050 de lei. Imediat după ce a luat banii de la victimă, inculpata a fost „ridicată” de poliţişti. Ulterior, ea a fost reţinută şi introdusă în arestul Poliţiei.
CITIŢI ŞI:
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.