112

EXCLUSIV. BRAȘOV. Daune morale dublate în cazul tentativei de omor din incinta benzinăriei de lângă Gară

Pe de altă parte, inculpatul a scăpat de executarea pedepsei la închisoare

 

Bărbatul care a vrut să calce cu mașina două angajate ale benzinăriei OMW de pe Bulevardul Gării din municipiul Brașov, în primăvara anului 2016, a scăpat de executarea celor trei ani de închisoare la care fusese condamnat de Tribunalul Brașov.

Inculpatul a avut noroc la Curtea de Apel Brașov, unde s-a dispus, alaltăieri, suspendarea executării pedepsei, fiind stabilit termen de supraveghere de 3 ani.

Decizia instanței este definitivă și vine ca urmare a apelurilor declarate de inculpat, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, de cele două victime și de partea responsabilă civilmente S.C. Uniqua Asigurări SA.

Curtea de Apel Brașov a dispus, printre altele, ca Vasile B. să frecventeze unul dintre programele de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune Braşov sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate și să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, în cadrul Primăriei Municipiului Braşov sau în cadrul Bazinului Olimpic Braşov.

Nu în ultimul rând, judecătorii îl obligă pe inculpat la tratament medical de specialitate până la însănătoşire.

De asemenea, instanța a decis să dubleze cuantumul daunelor morale acordate părţii civile R.C.Ş., suma ajungând de la 12.500 la 25.000 lei. În cazul celeilalte părți civile, suma a fost majorată la 50.000 lei (de la 22.500). În ambele cazuri, sumele se vor actualiza cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, după cum a dispus instanța.

Pe 19 aprilie 2016, bărbatul s-a urcat la volanul mașinii cu care mersese la benzinărie, a urmărit-o pe angajata cu care se certase și a lovit-o cu partea frontală a autoturismului marca Opel Corsa, proiectând-o în terasa stației, apoi și-a continuat cursa prin benzinărie și a dat peste cealaltă angajată OMW (care a încercat să-i vină în ajutor colegei sale), călcând-o cu mașina peste picioare. Ambele victime au fost transportate la spital.

Inculpatul a fost arestat preventiv, apoi a fost plasat în arest la domiciliu. La dosar au fost, ca probe, inclusiv imagini surprinse de camerele de supraveghere. Bărbatul a fost găsit vinovat și condamnat pentru tentativă la omor și lovire sau alte violențe.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button