112

EXCLUSIV. BRAȘOV. Covăsnean condamnat la 16 ani și 8 luni de închisoare, după ce a ÎMPUȘCAT doi polițiști, trăgând și spre alte forțe de ordine / Ce DESPĂGUBIRI are de plătit

  • pistol.jpg

Curtea de Apel Brașov l-a condamnat astăzi la 16 ani și 8 luni de închisoare cu executare pe un bărbat din județul Covasna care a tras cu arma spre polițiști, în noiembrie 2020, rănindu-i pe doi dintre aceștia.

Gheorghe Petrea Burguș a fost condamnat pentru infracțiunea de „ultraj, în forma tentativei la omor calificat” comisă asupra persoanelor vătămate F. Nicolae – agent de poliţie, M. Remus-Florin – agent şef adjunct de poliţie, M. Mircea – agentul principal de poliţie şi N. Dragoş-Daniel, I. Iulian-George, B. Adrian şi D. Andrei – lucrătorii din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale Covasna, „violenţă în familie, în forma tentativei la omor”, comisă asupra persoanei vătămate Burguş Crăciun-Petre – fiul inculpatului și „uz de armă, fără drept”.

În primă instanță, respectiv la Tribunalul Covasna, bărbatul primise 13 ani și 3 luni de închisoare cu executare, dar Curtea de Apel Brașov a majorat pedeapsa la 16 ani și 8 luni de închisoare.

Din pedeapsă se scade perioada petrecută în stare de reținere și arest preventiv, respectiv din 6 noiembrie 2020 – la zi.

Bun de plată

Cei doi polițiști răniți prin împușcare au primit îngrijiri medicale la Spitalul Militar Brașov. Prin urmare, unitatea medicală s-a constituit parte civilă în proces, pentru acoperirea cheltuielilor.
Prima instanță a admis această acțiune civilă, oblingând inculpatul Burguş Petrea-Gheorghe să plătească spitalului suma de 30.090,89 lei despăgubiri civile, reprezentând cheltuielile de spitalizare şi de tratamente medicale acordate persoanelor vătămate M. Remus-Florin şi N. Dragoş-Daniel, din care suma de suma de 15.943,35 lei pentru M. Remus-Florin şi suma de 14.147,54 lei, pentru N. Dragoş-Daniel.
Tribunalul Covasna a admis, în parte și acțiunea civilă formulată de M. Remus-Florin şi obligă pe inculpatul Burguş Petrea-Gheorghe să plătească acestei părți despăgubiri civile în cuantum de 20.000 euro, în echivalentul în lei la data plăţii, reprezentând daune morale şi 2.222,81 lei daune materiale, reprezentând cheltuieli de transport, contravaloarea consultaţiilor medicale şi valoarea medicamentelor.
În cazul celuilalt polițist împușcat, s-a dispus ca inculpatul să-i plătească despăgubiri morale în sumă de 15.000 de euro.
Acțiunile civile ale celorlalte părți au fost respinse de prima instanță, dar au fost admise astăzi de Curtea de Apel Brașov. Prin urmare, inculpatul mai are de achitat și câte 10.000 de lei cu titlu de daune morale către părţile civile B. Adrian, D. Andrei şi I. Iulian-George.

Ce a informat IPJ Covasna în ziua împușcăturilor

„La data de 5 noiembrie a.c., în jurul orei 9.00, în faţa sediului Postului de Poliţie Barcani, doi bărbaţi, în vârstă de 20, respectiv 52 de ani, ar fi agresat fizic un poliţist. Cei doi bărbaţi fuseseră citaţi la sediul Postului de Poliţie Barcani, în vederea soluţionării unei petiţii. Aceştia au devenit recalcitranţi şi l-ar fi tras de uniformă pe şeful de post, moment în care unul dintre ei l-ar fi lovit cu pumnul pe poliţist. Având în vedere cele întâmplate, doi poliţişti din cadrul Postului de Poliţie au intervenit în sprijinul colegului agresat, folosind spray iritant-lacrimogen asupra celor doi bărbaţi care au fugit de la faţa locului. Ulterior, în jurul orei 16.00, în timp ce poliţiştii puneau în executare un mandat de aducere, emis pe numele unuia dintre cei doi bărbaţi, aflându-se la domiciliul acestuia, bărbatul ar fi luat un pistol şi ar fi tras cu acesta, rănind doi agenţi de poliţie la nivelul membrelor inferioare. Cei doi bărbaţi au fost imobilizaţi de poliţişti, fiind conduşi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Întorsura Buzăului, pentru audieri şi dispunerea măsurilor legale”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Covasna, citați la vremea respectivă de libertatea.ro.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button