112

EXCLUSIV. BRAȘOV. Condamnare după CRIMA din Tractorul! Ce pedeapsă a primit bărbatul care și-a ucis mama

  • politiealuminiului.jpg
 

Bărbatul care este acuzat că și-a ucis mama prin multiple lovituri de cuțit, în data de 6 aprilie, în locuința lor de pe str. Aluminiului (cartierul Tractorul) din Brașov, a fost condamnat în primă instanță.

George Gabriel J. a fost condamnat la 25 de ani de închisoare pentru omor calificat – violență în familie și la 1 an și 6 luni de închisoare pentru profanare de cadavre, dar instanța a contopit pedepsele și a aplicat-o pe cea mai grea, la care a adăugat o treime din cealaltă, rezultând 25 de ani și 6 luni de închisoare. Sentința a fost dată ieri de Tribunalul Brașov și poate fi contestată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Dacă pedeapsa va rămâne definitivă, din aceasta va fi scăzută durata reținerii și a arestului preventiv, din data de 6 mai – la zi.

Cunoscuți de-ai bărbatului au povestit în presă că el a fost implicat în diverse acțiuni civice, dar cu ceva timp înainte de a-și ucide mama, ar fi devenit depresiv și ar mai fi avut certuri cu familia. Chiar și în ziua crimei, ar fi fost chemat un echipaj de poliție, pentru a aplana o situație tensionată din familia respectivă, iar la un timp după plecarea agenților ar fi avut loc omorul, conform stirileprotv.ro.

Radu Hossu, activist civic, le-a declarat jurnaliștilor de la PRO TV că suspectul era „un tip resposabil, un tip care ceea ce zicea că face şi făcea. Când aveam nevoie de ajutor în timpul unor acţiuni civice, se ţinea de cuvânt, adică de fiecare dată ştiam că putem să ne bazăm pe el dacă avem nevoie de ajutor. Vestea vine ca un şoc. În niciun caz nu pot să îmi explic o asemenea întâmplare”.

VEZI ȘI:

BRAȘOV. Bărbatul care și-a ucis mama, în cartierul Tractorul, a fost arestat / Ce a spus despre el un activist civic

Update. BRAȘOV. Omorul de pe strada Aluminiului, comis prin cruzimi! Informațiile oferite de Parchet!

Update. BRAȘOV. Crimă pe strada Aluminiului!

BRAȘOV. Desfășurare de forțe pe strada Aluminiului! (FOTO)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare