112

EXCLUSIV. BRAȘOV. A ajuns înapoi în pușcărie, după ce și-a otrăvit accidental fiul

 

Un brașovean condamnat în trecut pentru tentativă de omor a ajuns din nou după gratii, de această dată după ce și-a ucis propriul băiețel, în mod accidental.

Omul în vârstă de 54 de ani, de loc din Măieruș, județul Brașov, a fost condamnat în anul 2009 la 7 ani și 6 luni de închisoare cu executare, fiind găsit vinovat de tentativă de omor.

El a executat o parte din pedeapsă, apoi a fost eliberat condiționat. Astfel, în 2013, a avut loc nenorocirea în urma căruia i-a murit fiul.

Potrivit purtătoarei de cuvânt a Poliției Județene Brașov, Gabriela Dinu, în 2013, bărbatul a mers să culeagă ciuperci, pentru ca familia să aibă ce pune pe masă. Numai că, din nefericire, a nimerit și ciuperci otrăvitoare. Astfel, după ce a consumat din mâncare, băiețelului său i s-a făcut rău și a fost internat în stare gravă la Spitalul de Pediatrie Brașov, unde a și decedat.

Copilul a fost internat în spital pe 12 iunie 2013, în stare de comă, iar trei zile mai târziu a murit, medicii legiști stabilind că decesul a fost cauzat de intoxicația cu ciuperci. Deși întreaga familie a mâncat din ciupercile culese, doar micuțul s-a intoxicat.

Săptămâna aceasta, tatăl minorului a fost găsit vinovat de ucidere din culpă și va avea de executat 8 ani de închisoare (o parte din pedeapsă reprezintă restul condamnării pentru tentativa de omor).

După pronunțarea sentinței, el a fost „ridicat” de polițiști de pe raza localității de domiciliu, în baza mandatului emis de Judecătoria Brașov, și a fost încarcerat la Penitenciarul Codlea.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare