112

Evaziune fiscală la o agenție de recrutare a forței de muncă

A trimis la lucru în Spania 40 de cetățeni, dar nu a trecut în contabilitate comisioanele date de aceștia

  • article_260127_1.jpg
 

Dorința de a munci în străinătate îi face pe mulți români să-și pună speranța pentru îndeplinirea visurilor în agențiile de recrutare a forței de muncă. Însă, așa cum am relatat deseori în paginile cotidianului nostru, nu de puține ori s-a contatat că nu în toate firmele cu acest obiect de activitate lucrează persoane de bună-credință, astfel că șomerii din țară, nefiind ocoliți de neșansă nici brașovenii, rămân în așteptare mult și bine. Pe de altă parte, după cum s-a precizat     într-un raport al IGPR, multe dintre ilegalitățile comise în legătură cu activitatea de mediere, recrutare, plasare ori utilizare a forței de muncă în străinătate au drept rezultat prejudicierea bugetului de stat, prin neînregistrarea veniturilor obținute în urma încasării de taxe ori comisioane de la persoanele interesate de obținerea unui loc de muncă în străinătate.

Evidențe false
În acest context, poate fi exemplificat și cazul unei administratoare a unei societăți comerciale din Județul Argeș, împotriva căreia Serviciul de Investigare a Fraudelor Brașov a dispus începerea urmăririi penale pentru infracțiuni de evaziune fiscală. În fapt, cea în cauză este suspectată că a intermediat în cursul lunii ianuarie 2010, la punctul de lucru din Brașov, obținerea de locuri de muncă în Spania pentru 40 de cetățeni români, încasând pentru această activitate suma totală de 4.706 lei, pe care nu a înregistrat-o în contabilitatea firmei. În schimb, a evidențiat o serie de cheltuieli ce nu aveau la bază operațiuni reale, pentru a justifica oarecum profiturile obținute. 
Iar situația nu este nici pe departe singulară. Doar în luna iunie, polițiștii formațiunilor de investigarea fraudelor, în urma unei acțiuni desfășurate pentru protejarea drepturilor cetățenilor români ce intenționează să lucreze în afara țării, au întocmit 164 de dosare penale, în care sunt cercetate 185 de persoane, suspectate de înfăptuirea a 193 de infracțiuni. Prin actele comise s-a creat, în dauna bugetului statului ori a avutului privat, un prejudiciu estimat la 3.059.545 euro și 1.117.860 lei, conform anunțului făcut de autorități. Totodată, în urma controalelor efectuate în comun cu inspectori ai Inspectoratelor Teritoriale de Muncă ori comisari ai Gărzii Financiare au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare totală de 82.000 lei.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google