Evaziune fiscală în domeniul distribuției de medicamente! Se fac percheziții!

Polițiștii efectuează în această dimineață 11 percheziţii la persoane bănuite de evaziune fiscală și spălare de bani în domeniul tranzacțiilor cu medicamente. Cinci persoane vor fi conduse la audieri. Perchezițiile domiciliare au loc pe raza municipiului București și a județului Ilfov. Din cercetări a reieșit că, în perioada 2011 – 2012, reprezentanții unei mari companii de distribuție de medicamente ar fi evidențiat operațiuni comerciale fictive în scopul sustragerii de la plata taxelor și impozitelor către bugetul de stat.
În acest caz ar fi implicate șapte societăți comerciale, atât din categoria firmelor fantomă, cât și beneficiare ale tranzacțiilor fictive. Așadar, prin intermediul firmelor ar fi fost transferate sume importante de bani, aproximativ 1.000.000 de euro, către persoanele vizate, banii obținuți fiind reintroduși în circuitul ilicit prin retrageri din conturile bancare în baza unor documente fictive.
citește și:
BRAȘOV. Percheziții la persoane bănuite de spălare de bani
Sorin Frunzăverde, vizat de percheziții
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





