112

Elevă a unui liceu teologic, găsită decedată în baie

O elevă a unui liceu teologic a fost găsită decedată în baie. Ea locuia cu bunica sa. Adolescenta în vârstă de 17 ani, elevă a Liceului Teologic Ortodox „Sfânta Parascheva” Agapia, a fost găsită decedată în cadă, potrivit presei centrale. Fata locuia cu bunica ei în cartierul Gara Veche din Piatra Neamț.


Trupul neînsuflețit al minorei a fost găsit de familie luni seară, în jurul orei 19.
„A fost înregistrat un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă și urmează ca necropsia să stabilească cu exactitate cauzele care au condus la deces. Din examinarea inițială efectuată de medicul legist nu au fost constatate urme de violență de niciun fel”, a declarat procurorul Irina Brândușa Ghilan, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț.


Conducerea Inspectoratului Școlar Neamț a fost anunțată de cele întâmplate.
„Nu vă pot da informații, este o anchetă penală. Era o elevă bună, nu lipsea. Făcea naveta în ultima perioadă, era acasă când s-a întâmplat acest trist eveniment. Pe mine m-a sunat aseară de la inspectorat, nu diriginta elevei”, a declarat Maria Monica Asofiei, directorul Liceului Teologic Ortodox „Sfânta Parascheva” Agapia, notează Mesagerul de Neamț.


Potrivit apropiaților, părinții fetei sunt divorțați, iar tatăl muncește în Italia, dar era venit acasă. Astfel, adolescenta solicitase directorului unității de învățământ să facă naveta o perioadă, pentru a petrece mai mult timp cu părintele său.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare