112

E oficial! Se fac percheziții la Poliție! Sunt vizați 26 de angajați MAI

  • article_435972_1.jpg
 

Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție fac cercetări într-o cauză penală având ca obiect săvârșirea unor fapte de corupție de către polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brăila, după cum se menționează într-un comunicat remis de Parchet. Agenții vizați lucrează la Biroul Rutier, Biroul de ordine publică și Serviciul rutier. Potrivit anchetatorilor, aceștia au primit bani sau alte foloase, ca să nu-și îndeplinească atribuțiile de serviciu, cu ocazia depistării și sancționării contravenționale a unor persoane. 

„În cursul zilei de azi, pe baza autorizaţiei emise de Tribunalul București, poliţiști din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, precum și efective din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenţie «Mihai Viteazu» a Jandarmeriei, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, efectuează percheziţii domiciliare în 16 locaţii situate pe raza judeţului Brăila, din care 3 la sediul unor unităţi de poliţie, fiind vizate 35 de persoane (26 angajaţi M.A.I.)”, se detaliază în comunicat.

CITIŢI ȘI:

SURSE: Percheziții la Serviciul Rutier, dar și la locuințele unor agenți

Articole asemănătoare

Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button