Dupa o „reglare de conturi” cu doi cunoscuti, Un betiv a amenintat ca se arunca din Salvare

Un tanar, aflat intr-o avansata stare de ebrietate, implicat intr-un scandal, a vrut sa sara din Ambulanta in timp ce doctorul ii acorda ingrijiri medicale. Incidentul s-a produs ieri, in jurul orelor 15.00, in zona din imediata apropiere a Restaurantului Ardealul . Martorii oculari au declarat ca tanarul a fost luat la bataie de altii doi, cu care se spunea ca avea de reglat niste conturi . In vazul lumii, cei doi s-au napustit asupra lui si l-au lovit cu pumnii si picioarele, iar apoi l-au dat cu capul de un suport din beton pentru flori. Nimeni nu s-a bagat sa-i desparta pana cand echipajul Politiei nu a ajuns la fata locului. Pentru ca unul din cei implicati in scandal era foarte ranit, trecatorii au solicitat o masina a Ambulantei. Tanarul era beat mort si a fost foarte recalcitrant cu personalul Salvarii, refuzand sa primeasca ingrijiri medicale si sa fie transportat la spital. Dupa un lung sir de negocieri, membrii echipajului Salvarii au reusit sa-l convinga pe ranit ca are nevoie de ingrijiri medicale de specialitate. Cand am sosit la fata locului, pacientul prezenta un traumatism cranio-cerebral, avea vanatai si plagi pe tot corpul. Era foarte recalcitrant si ne spunea tot timpul ca nu vrea sa mearga la spital , ne-a declarat doctorul Verona Danciu, de la Serviciul de Ambulanta Brasov. Politistii de la Sectia 5 s-au deplasat si ei la fata locului, pentru a cerceta si stabili cu exactitate cauzele producerii incaierarii. Ceilalti doi tineri implicati in scandal au fost condusi de echipajul de Politie la sectie, pentru declaratii. In functie de numarul de zile de ingrijiri medicale de care are nevoie victima pentru vindecare, se va stabili si incadrarea juridica a faptei.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




