Două autoturisme au luat foc lângă o pensiune din județul Brașov
Două autoturisme s-au făcut scrum, azi-dimineață, lângă o pensiune din județul Brașov.
„Astăzi, în jurul orei 05:30, un incendiu a izbucnit la un autoturism aflat în apropierea unei unități de cazare din localitatea Vulcan.
La fața locului au intervenit două autospeciale de stingere – una aparținând Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Vulcan – și un echipaj SMURD.
Când au ajuns echipajele la fața locului, două autoturisme erau cuprinse de flăcări.
Echipajele de intervenție au acționat rapid pentru stingerea incendiului și pentru protejarea autovehiculelor aflate în vecinătate, având în vedere riscul de extindere a flăcărilor.
În urma evenimentului, cele două autoturisme au ars în totalitate.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, lt. col. Ciprian Sfreja.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

