Dosarul exploziei de pe strada Lunga va mai dura cel putin un an

Pe rolul Judecatoriei s-a aflat ieri dosarul in care se incearca aflarea adevarului cu privire la cauzele evenimentelor petrecute in 22 septembrie 2002, la orele 23.55, atunci cand un imobil situat pe strada Lunga, la nr. 186, a explodat. Desi cercetarea a fost inceputa cu multa vreme in urma, la aceasta data, inculpatii, Dumitru Barbulescu si Alexandru Stoica, au cerut amanarea judecarii cauzei la un nou termen, pentru a avea timp sa-si angajeze avocati. Cei doi, primul angajat in calitate de diriginte de santier al Distrigaz, iar celalalt sef de punct de lucru la SC Oligopol SA, sunt acuzati de comiterea infractiunilor de ucidere din culpa, vatamare corporala grava din culpa si distrugere din culpa, fapte pentru care risca o pedeapsa de pana la 15 ani de inchisoare. Cererile au fost analizate de judecator, care, dupa ce a luat act de punctul de vedere al procurorului de sedinta, care a constatat ca solicitarile inculpatilor sunt legale si temeinice, a amanat procesul pentru data de 13 septembrie. La aflarea noului termen, avocatii victimelor au replicat ca, in aceste conditii, judecarea dosarului se va prelungi cu inca cel putin un an.
Ancheta complexa si de durata
Ancheta politistilor si pompierilor a demonstrat ca evenimentul, petrecut in urma cu trei ani, a fost cauzat de scurgerile masive de gaze dintr-o conducta subterana fisurata. Trei apartamente din imobilul respectiv si un bar din zona au fost distruse. Un alt apartament a disparut efectiv, din el ramanand doar o gramada de moloz. De atunci, nici o institutie, de stat ori privata, nu a trecut la reconstruirea casei daramate. Explozia s-a soldat cu decesul unei locatare, septuagenara Floarea Sonnerburger, si ranirea grava a fiului acesteia. Prin rechizitoriul intocmit de procurori au fost trimisi in judecata dirigintele de santier al Distrigaz, Dumitru Barbulescu, si Alexandru Stoica, sef punct de lucru al SC Oligopol SA. Anchetatorii au stabilit ca cei doi, in calitate de coordonatori si responsabili ai lucrarii prin care conducta de alimentare cu gaze a fost amplasata necorespunzator in vecinatatea unor cabluri electrice de inalta tensiune, sunt principalii vinovati pentru decesul batranei si distrugerea imobilului. Dosarul se afla in continuare pe masa instantei, la Judecatoria Brasov, din luna mai a anului 2003.
Pana in prezent, nu mai putin de opt termene au fost acordate doar din cauza lipsei concluziilor in ceea ce priveste expertizele si contraexpertizele solicitate de acuzare si inculpati. Abia in luna ianuarie a anului trecut a fost audiat primul martor, dupa care a inceput o noua serie de amanari. Locatarii din imobilul distrus stau in prezent in locuinte sociale, in Bartolomeu.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




