112
Doi turişti polonezi s-au rătăcit în Munţii Făgăraş
Incidentul s-a petrecut aseară, salvamontiştii sibieni intervenind pentru recuperarea celor doi turişti polonezi, care s-au rătăcit din cauza ceţii dense şi a ploii.
O femeie şi un bărbat au cerut ajutor pe numărul de urgenţă 112 pentru că s-au rătăcit în zona Vârfului Negoiu, în ciuda faptului că urcau pe un traseu marcat, potrivit Serviciului Salvamont Sibiu.
„Chiar dacă au primit indicaţiile necesare revenirii în siguranţă la Cabana Negoiu, cei doi au continuat să urce până în Şaua Cleopatrei, unde au fost găsiţi de un grup de turişti românii, care au informat salvamontul că femeia era rănită la genunchi”, a susţinut şeful Serviciului Salvamont Sibiu, Adrian David.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.