112

Doi români au murit, iar alți patru au fost răniți în două accidente rutiere produse în Belgia

 

Doi cetățeni români au murit, iar alți patru au fost răniți, ieri, în urma a două accidente rutiere produse în Belgia.

Primul eveniment rutier a avut loc în cursul dimineții, pe șoseaua care leagă orașul Anvers din Belgia de orașul Eindhoven din Olanda, conform agenției de presă Belga.

Un microbuz care tracta un autovehicul aflat pe remorcă a început să circule în zig-zag, din motive necunoscute, apoi s-a izbit de un parapet. Accidentul s-a soldat cu decesul unui pasager român și cu rănirea celorlalți patru ocupanți ai microbuzului, de asemenea din România.

Într-un alt accident, produs ieri seară, în regiunea Vielsalm, și-a pierdut viața un șofer român. Din motive necunoscute, conducătorul auto în vârstă de 46 de ani s-a izbit cu autoturismul de copacii de pe marginea drumului. Bărbatul care a murit în accident locuia în Vielsalm, era căsătorit și avea doi copii, conform publicației L’Avenir. Familia i se alăturase recent în Belgia.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button