Doi oameni au murit, iar 15 au fost răniţi, într-un incendiu izbucnit la un spital din Germania
Cel puţin doi oameni şi-au pierdut viaţa, iar alţi 15 au fost răniţi într-un incendiu izbucnit, azi-noapte, la un spital din oraşul german Bochum, în landul Renania de Nord-Westfalia.
Incendiul a izbucnit la Spitalul Universitar Bergmannsheil, una dintre cele mai mari instituții medicale din zonă, în care erau internaţi 180 de pacienţi.
Una dintre persoanele care a murit în incendiu se afla în încăperea în care au izbucnit flăcările, iar cealaltă se afla într-o cameră alăturată, conform reprezentantului unităţii medicale, Thomas Schildhauer, citat de t-online.de.
Dintre persoanele rănite, trei sunt în stare gravă.
Alerta de incendiu a fost dată la ora locală 2.35. Focul, izbucnit la ultimul etaj al spitalului, s-a extins cu repeziciune, aşa că în jur de 200 de pompieri au fost trimişi la faţa locului.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.