112

Doi administratori de firmă sunt urmăriți penal

În 2008, unul dintre ei a dat o „țeapă” de 90.000 de lei

  • logomytex.png
 

Înșelăciune, complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals. Acestea sunt acuzațiile pentru care polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor (SIF) au propus începerea urmăririi penale, în stare de libertate, față de H.V., în vârstă de 34 ani, domiciliat în Brașov. În urma anchetei declanșate s-a constatat că suspectul s-a prezentat la o societate comercială din București, în luna februarie 2008, și a solicitat un credit pentru nevoi personale în valoare de 1.000 de lei. Suma a fost obținută în baza unei adeverințe false de venit. 
Un alt caz prezentat de lucrătorii SIF este al brașoveanului D.A., în vârstă de 36 de ani, cu aceeași propunere, pentru înșelăciune, evaziune fiscală și folosirea creditului societății în interes personal. În calitate de administrator al firmei, bărbatul a emis în decursul anului 2008 două bilete la ordin, în valoare totală de aproape 90.000 de lei, pe care le-a dat unei societăți comerciale, în schimbul unor achiziții. Instrumentele de plată au fost refuzate de bancă, din lipsa lichidităților în cont, așa că adminsitratorul a intrat în atenția anchetatorilor. Din precizările acestora, învinuitul nici nu a înregistrat în evidența contabilă a societății pe care o adminsitra veniturile obținute prin vânzarea produselor achiziționate de la firma păgubită pentru care ar fi trebuit să plătească impozite și taxe de peste 35.000 de lei. Prejudiciul nu a fost recuperat, iar cel în cauză este cercetat în stare de libertate.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google