Din Brașov, despre senatori și urși

Brașovul este unul dintre județele cu o mare populație de urs și în care conflictele om-urs depășesc semnificativ media la nivel național. Cu toate acestea, afirmăm că vânătoarea fără restricții a acestei specii strict protejate la nivel european nu este nici pe departe o soluție.

Proiectul de modificare a Legii vânătorii de către Senat, prin care ursul este scos – în pofida legislației europene și naționale în domeniu – de pe lista speciilor strict protejate și e inclus printre cele la care vânătoarea este permisă fără restricții a generat un val de revoltă. Aceasta, mai ales după ce s-a aflat că prevederea a fost introdusă, ca amendament, în proiect cu doar o oră înaintea votului din Senat, de Comisia pentru Agricultură și de Comisia pentru Ape, Păduri, Pescuit și Fond Cinegetic, manevra ridicând serioase suspiciuni.

O petiție online inițiată de organizația ecologistă WWF România și intitulată „Spunem NU vânătorii necondiționate de urși”, a strâns peste 20.000 de semnături în două zile. În petiție se atrage atenția că prin aprobarea acestui amendament România riscă declanșarea procedurii de infringement din partea Comisiei Europene. „În ultimii ani în care s-a practicat vânătoarea, au fost extrase cele mai mari și viguroase exemplare, fapt ce a destabilizat echilibrul în cadrul populației, dar și comportamentul speciei (inclusiv prin practicile de hrănire complementară masivă). Efectele în cazul vânătorii «libere» vor adânci haosul și vor deveni în timp bazele a noi conflicte, ducând și la degenerarea genetică a speciei. Un asemenea mod de vânătoare nu rezolvă situațiile conflictuale punctuale, întrucât nu este împușcat strict ursul-problemă, ci cel care valorează mai mult din punct de vedere economic”, se mai afirmă în textul petiției.

Dincolo de controversele privind numărul real de urși și pagubele pe care le produc, precum și interesele care au determinat amendamentul menționat, sunt câteva lucruri certe:

1. Vânătoarea nu este singurul mod de a gestiona conflictele om-urs. Din păcate, în ultimii trei ani, de când s-a oprit vânătoarea pe bază de cote la urs, promițându-se reformarea sistemului de management a speciei, autoritățile române nu au făcut nimic concret în această direcție.

2. Există zone în țară – iar Brașovul se numără printre ele – în care populația de urși depășește cu mult biocapacitatea pădurilor. Un urs – animal solitar, teritorial – are nevoie de un teritoriu mare (între 120 și 1.600 kilometri pătrați pentru mascul și 30-300 kmp pentru femelă). Or, de exemplu, pe un fond cinegetic de pe Valea Timișului, a cărui suprafață poate suporta 20 de urși, sunt peste 80! Cauzele țin evident, de impactul omului asupra mediului, dar nu asta discutăm acum. Din păcate, în aceste zone există un număr semnificativ de urși cu un comportament alterat (așa-numiții urși habituați), aceștia fiind cei care provoacă pagube și sunt implicați în aproape toate conflictele om-urs. Urșilor habituați practic nu ai ce le face (nici mult-clamata relocare nu rezolvă problema), mereu vor căuta apropierea de așezările umane și vor transmite și urmașilor acest tip de comportament. Fie îi împuști, fie creezi sanctuare pentru ei, unde nu mai pot intra în conflict cu omul. Autoritățile noastre preferă, după cum se constată, prima variantă. E mai simplu, mai ieftin și să satisfacție vânătorilor.

Și o întrebare de final: oare câți dintre senatorii care au susținut acest amendament la Legea vânătorii sunt vânători?