Dezastru! Cinci oameni au ajuns la spital, în urma a două accidente

Două accidente rutiere grave, soldate cu rănirea a cinci persoane, au avut loc, ieri, pe raza județului Brașov, una dintre victime fiind preluată de un elicopter SMURD, pentru a fi transportată la spital, în Târgu Mureș, din cauza stării critice în care se afla.
Primul eveniment rutier a avut loc, în jurul orelor 10.00, pe DN 1A, la limita județului Brașov cu Prahova (conform Infotrafic, la kilometrul 170).
Un șofer de TIR a avut nevoie de intervenția unui echipaj de Descarcerare, întrucât a rămas prins între fiare, în cabină, după ce a intrat în coliziune cu un alt autotren, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov, cpt. Ciprian Sfreja. Bărbatul a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Brașov de către un echipaj SMURD, existând suspiciunea că și-a fracturat un picior. Un al treilea TIR a ajuns într-un șanț, după ce șoferul acestuia a tras de volan, ca să evite impactul cu celelalte două autovehicule de mare tonaj. Potrivit reprezentantului ISU Brașov, un TIR era încărcat cu materiale textile, altul cu bere, iar al treilea transporta lăzi goale.
Al doilea accident s-a produs în jurul orelor 13.00, pe DN 13 Brașov-Rupea, pe raza localității Hoghiz.
O autocisternă și un autoturism au intrat în coliziune, la kilometrul 40, accidentul soldându-se cu rănirea a patru persoane. Dintre acestea, una a fost preluată de un elicopter SMURD, pentru a fi transportată la spital în Târgu-Mureș, conform cpt Ciprian Sfreja.
Persoana respectivă se afla pe locul din dreapta șoferului mașinii, când s-a produs accidentul și a rămas încarcerată printre fiare, în urma impactului cu autovehiculul de mare tonaj. Aceasta era inconștientă, în momentul sosirii echipajelor de intervenție.
Celelalte trei victime au fost găsite în stare conștientă, cu politraumatisme. Potrivit sursei citate, la fața locului s-au deplasat două SMURD-uri, două ambulanțe și un echipaj de Descarcerare. Traficul rutier a fost oprit în zona producerii accidentului până pe la orele 14.45, după cum a precizat Infotrafic.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

