112

Deţinut găsit spânzurat de duş!

 

Un deţinut încarcerat la Penitenciarul Oradea a fost găsit spânzurat de duşul din baia camerei, azi-noapte.

Bărbatul, care se spânzurase cu un material textil legat de duş, a fost descoperit astfel de către un coleg de cameră, conform purtătorului de cuvânt al Penitenciarului Oradea, Adina Claudia Bîrda. Alerta a fost dată în jurul orelor 1.30.

„S-a anunțat de îndată agentul supraveghetor și asistentul medical de serviciu care a aplicat primele manevre de resuscitare. A fost apelat numărul unic de urgență 112, iar la 1.55, un echipaj SMURD a continuat manevrele de resuscitare, însă, din nefericire în ciuda eforturilor depuse de personalul medical, la ora 2.30, s-a constatat decesul”, a explicat reprezentanta penitenciarului.

La nivelul instituţiei a fost demarată o anchetă internă. De asemenea, au fost anunţate cu privire la decesul deţinutului familia sa, judecătorul de supraveghere, Administrația Națională a Penitenciarelor, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, Inspectoratul de Poliție al Județului Bihor și Serviciul de Medicină.

Potrivit bihon.ro, bărbatul în vârstă de 30 de ani, din Carei, avea de ispășit o pedeapsă de 1 an și jumătate pentru furt, plus 456 de zile pentru o tâlhărie comisă anterior, fiind recidivist.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare