112

Deși rezultatele au fost cele mai slabe din ultimii opt ani, „elevii au obținut note nejustificat de mari”

  • article_261279_1.jpg
 

“Toate evaluările internaționale și europene ne plasează la coada clasamentelor în materie de educație și formare profesională, încât și procentul de promovare de 50% pare exagerat. Mediul de afaceri de la noi și evaluări interne independente spun că educația noastră este reprezentată de insule de excelență într-o mare de mediocritate”, explică, potrivit unei analize matematice, Ștefan Vlaston, președintele Asociației pentru Educație și Cercetare Edu-Cer. Președintele Edu-Cer susține că rezultatele de la BAC arată că examenul a fost incorect și relevă o eterogenizare a populației școlare. “Absența notelor de la proba de sport și de la probele orale n-au mai permis însă “trecerea” ușoară peste baremul minim de 6, astfel încât un procent de 7% dintre candidați au căzut, deși aveau note peste 5 la toate probele. Adăugat la procentul de 69% de promovați de anul acesta, rezultă un porcent foarte apropiat de cel din anii trecuți, 76-79%”, explică Ștefan Vlaston. “Foarte grav este faptul că un procent de 43% dintre candidați să obțină medii între 8 și 10, în timp ce distribuția normală arată că doar maximum 16% dintre candidați ar fi trebuit să obțină aceste note. Explicația constă în miza enormă a mediilor mari: accederea pe locurile fără taxe de la învățământul superior”, a completat profesorul. “În filiera teoretică au fost oferite aproape 60% locuri pentru un procent de joburi în piața muncii de circa 10-15%, iar în filiera tehnologica circa 35% locuri, pentru un procent de joburi în piata muncii de 80-85%. Intenția, nedeclarată, dar ușor de ghicit, este că majoritatea elevilor, dacă se poate chiar toți, să ajungă să “cotizeze” la universitățile de stat sau private. Nu contează că investitorii străini și români au nevoie de muncitori calificați, nu de absolvenți de studii superioare sau de filiere teoretice. Iată una dintre explicațiile pentru care ne ocolesc investitorii”, spune președintele Edu-Cer.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button