112

Desi au sentinte judecatoresti favorabile, cativa predeleni se lupta cu Primaria pentru a intra in posesia terenurilor mostenite

  • logomytex.png
 

Primarul Vestea spunea, insa, ca Predealul se afla pe primul loc pe tara la punerea in posesie a fostilor proprietari

Mai multe familii din Predeal bat la portile instantelor brasovene de ani de zile pentru a putea intra in posesia terenurilor pe care stramosii lor le-au primit de la autoritati pentru ca au luptat in cele doua razboaie mondiale.
Printre cei nemultumiti de felul in care primarul Mihai Vestea si Comisia de Aplicare a Legii Fondului Funciar nu au raspuns favorabil cererilor se numara si Ion Codleanu, un predelean in varsta de 61 de ani, care reprezinta interesele mai multor rude si apropiati. Acestia au mostenit de la parinti drepturi de proprietate pe suprafete de teren de 26,75 de hectare. „Am cerut de la comisie drepturile care mi se cuvin. Se pare ca in cazul nostru nu se poate face nimic, dar in cel al primarului Vestea se poate. Acesta a intrat in posesia unor terenuri pe care si el le mostenise tot de la parinti. De ce in cazul lui nu a fost nevoie de procese?”, ne-a declarat Ion Codleanu.

Terenuri valoroase
Ion Codleanu face parte dintr-o familie de luptatori, el insusi fiind participant la Revolutia din 1989, in urma careia i s-a oferit titlul de „Luptator cu Merite deosebite in Revolutia din 1989”. Terenurile pe care acesta le-a primit mostenire si pe care le revendica sunt situate in zone foarte bune ale Predealului, care intre timp au devenit chiar intravilane: Malul Ursului, Cioplea, Clabucet, Valea Zoitei, Valea Rasnoavei. „Primarul din Predeal a instrainat o suprafata de 8.000 de metri patrati, despre care se stia foarte clar ca este revendicata de noi, unei persoane care a si fost pusa in proprietate, eliberandu-i-se chiar si titlu, dar nu se stie cum si cu al cui aviz. In zona Cioplea, primarul Vestea si-a dobandit fara probleme 7,5 hectare. La Clabucet, Primaria foloseste de o buna bucata de vreme o suprafata cu care suntem in litigiu”, a mai spus Codleanu.

„Nu cerem nimic de pomana”
Codleanu a sustinut ca in campania electorala Vestea i-a promis ca, daca va iesi primar, ii da pamanturile inapoi, dar a uitat. Vazand ca primarul nu se tine de promisiune, Ion Codleanu a deschis proces impotriva Comisiei Locale de Aplicare a Legii 1/2000, din cadrul Primariei Predeal. Barbatul a prezentat instantei dovezile pe care le detine. „Am depus memorii tehnice privind situatia juridica a terenurilor emise de Arhivele Nationale ale Romaniei, schite ale terenurilor avizate de catre Oficiul Judetean de Cadastru, Geodezie si Cartografie Brasov, copii dupa certificate de mostenitor, plus declaratii de martori. Toate acestea certifica faptul ca terenurile pe care le cerem ne apartin de drept”, a apreciat predeleanul. Drept dovada sta, in opinia acestuia, si admiterea recursului de catre un complet de judecata de la Curtea de Apel Brasov, iar apoi trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecatorie. Instanta a admis, in aceasta faza, proba cu martori si cu alte inscrisuri. „Noi nici nu mai trebuia sa ajungem la proces. Si daca nu aveam acte trebuia sa mi se dea acest pamant. Aceste titluri de proprietate nu ni s-au dat pe ochi frumosi. Noi nu cerem nimic de pomana, dar stramosii nostri si-au varsat tot sangele pentru apararea patriei. Cred ca prin toate aceste metode nu se urmareste decat sa se piarda procesul, terenurile sa fie scoase la licitatie si, apoi, sa fie vandute”, a completat Codleanu.

Legea a fost respectata
De partea cealalta, primarul Predealului, Mihai Vestea, ne-a declarat ca problema familiei Codleanu, dar si a altor persoane dintr-un grup pe care acesta il reprezinta, este cunoscuta, dar si rezolvata. „Respectivii au primit terenurile pe care le solicitau, dar ulterior au revenit cu alte cereri, desi nu erau in temei. Au mai existat discutii legate de zone de padure aflate sau nu in patrimoniul acestei localitati, dar si pentru acestea urmeaza ca o comisie sa se pronunte. In afara de acest grup, cu care Primaria se afla in procese de mai multi ani, nu exista alte persoane care sa revendice terenuri. Toti cei ce au fost indreptati sa li se reconstituie dreptul de proprietate au primit decizii in acest sens” ne-a declarat Mihai Vestea. Punctul de vedere al acestuia este sustinut si de jurista Primariei, cea care s-a ocupat de aplicarea Legii 1/ 2001. Aceasta ne-a precizat ca grupul pe care il reprezinta Codleanu este unul foarte mic in raport cu cel al carora care si-au primit, potrivit legii, pana la ultimul metru patrat de pamant care li se cuvenea. Respectivii au dispus dupa cum au vrut de terenuri, iar cei mai multi dintre acestia le-au vandut. Jurista ne-a mai relatat ca actiunea in instanta, desi a fost admisa, are sanse mici de izbanda, judecatorii urmand sa constate ca legea a fost respectata in totalitate, fara „favoritisme” pentru anumiti locuitori ai Predealului.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google