Departamentul pentru Situații de Urgență contestă raportul „Colectiv”
Departamentul pentru Situații de Urgență contestă raportul întocmit de Corpul de Control al premierului privind intervenția de la incendiul din clubul Colectiv.
Reprezentanţii DSU susțin că recomandările din raportul Guvernului nu corespund cu legislația. Ei au mai precizat că au nevoie de clarificări din partea celor care au întocmit raportul pentru a înțelege sensul acestuia și raționamentul care a stat la baza unor afirmații și recomandări.
Oamenii lui Raed Arafat mai susțin că raportul are un impact practic și istoric major, iar că toate aceste lucruri ar fi putut fi evitate dacă Corpul de Control al Guvernului ar fi cerut un punct de vedere al instituțiilor implicate, înainte ca acesta să fie prezentat premierului.
„Autorii Raportului Corpului de Control, enumerând sursele de informare, afirmă că au purtat discuții cu persoane din conducerea respectivelor entități… În cazul Secretarului de Stat, şef al DSU, a existat o singură discuție cu autorii Raportului, discuție în cadrul căreia i-a fost doar adusă la cunoștință demararea acțiunii de control”, se arată în raportul întocmit de DSU.
Raportul Corpului de Control al Guvernului critică dur intervenția de la „Colectiv”
Potrivit raportului, intervenția de la clubul Colectiv a fost în mare parte o acțiune necoordonată, cu elemente de improvizație.
Totodată, se arată că „Planul Roșu” a fost declanșat cu întârziere, iar principalele cauze ale intervenției necoordonate au fost lipsa de exercițiu în caz de urgențe majore și neconcordanțele în legislație și baza materială deficitară, se mai arată în raportul întocmit de Corpul de Control al premierului.
De asemenea, nu există date din care să reiasă că în noapte incendiului, 30 noiembrie, s-ar fi declanșat, la nivelul Ministerului Sănătății, „Planul Alb”.
„Iar la nivelul fiecărei unități spitalicești de urgenţă, din București în care au fost internate victimele de la clubul Colectiv, planul alb fie nu exista deloc, fie procedura nu a fost respectată”, s-a mai specificat în document.
Raportul mai scoate în evidență și faptul că în raportul Direcției de Sănătate Publică din București sunt „date contradictorii atât în ceea ce privește numărul pacienților din fiecare spital, cât și în ceea ce privește numărul infecțiilor nosocomiale, ridicând suspiciuni în privința controalelor în baza cărora a fost întocmit”.
CITIȚI ȘI:
Colectiv: Planul de intervenţie a fost declanşat cu o întârziere de 18 minute!
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.