112
Decizie FATALĂ. A murit după ce a încercat să întoarcă maşina pe linie continuă
Un conducător auto şi-a pierdut viaţa, astăzi, după ce a încercat să întoarcă maşina printr-un loc nepermis de pe DN 2, intrând în coliziune cu alt autoturism. După impact, ambele autoturisme au fost proiectate în afara drumului. Rănit grav, şoferul vinovat de accident a fost preluat de un elicopter SMURD, pentru a fi transportat la spital, dar nu a putut fi salvat de medici. Celălalt şofer a fost şi el rănit, aşa că a fost transportat la un spital din Bucureşti.
Bărbatul decedat în accident era medic la un cămin de bătrâni din Afumaţi, potrivit stirileprotv.ro. Din primele informaţii, el se îndrepta spre serviciu şi a încercat să întoarcă maşina pe o porţiune de drum cu linie continuă, în zona localităţii Afumaţi, când s-a produs tragedia.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.