Datini și superstiţii în Sâmbăta lui Lazăr

Normal 0 false false false EN-US X-NONE X-NONE

/* Style Definitions */
table.MsoNormalTable
{mso-style-name:”Table Normal”;
mso-tstyle-rowband-size:0;
mso-tstyle-colband-size:0;
mso-style-noshow:yes;
mso-style-priority:99;
mso-style-parent:””;
mso-padding-alt:0cm 5.4pt 0cm 5.4pt;
mso-para-margin-top:0cm;
mso-para-margin-right:0cm;
mso-para-margin-bottom:10.0pt;
mso-para-margin-left:0cm;
line-height:115%;
mso-pagination:widow-orphan;
font-size:12.0pt;
font-family:”Times New Roman”,”serif”;}

În Sâmbăta lui Lazăr sau Sâmbăta
Floriilor (cea de dinainte de Duminica Intrării Domnului în Ierusalim,
cu opt zile înainte de Paști), sunt Moșii de Florii, zi specială de pomenire a
morţilor. În această zi, Biserica face pomenirea învierii lui Lazăr de către Mântuitorul
Iisus Hristos, înfăptuită în Betania. Învierea lui Lazăr, la patru zile după
moarte, anticipează Învierea Mântuitorului și este simbolul învierii viitoare a
neamului omenesc.

Lazăr era fiul fariseului Simon, în casa căruia s-a pregătit Cina Mântuitorului
și prieten al lui Iisus. Evanghelistul Ioan relatează că, în ajunul intrării
Sale în Ierusalim, cu câteva zile înainte de Patimile Sale, Mântuitorul Iisus
Hristos a venit în Betania, chemat fiind de surorile lui Lazăr, Marta și Maria,
în casa cărora Iisus a fost găzduit de mai multe ori pe timpul activității sale
publice. Lazăr era bolnav, așa că surorile au trimis după Iisus, ca să vină în
casa lor și să-l vindece. Totuși, Iisus nu răspunde imediat rugăminții lor;
rămâne încă două zile în locul în care se afla. Apoi, însoțit de ucenici,
pornește spre Betania. Ajunge în sat în cea de-a patra zi de la moartea
acestuia. Doliul din casa Martei și Mariei era încă mare: mulți prieteni și
cunoscuți de-ai lor erau încă alături de ele pentru a le consola. La marginea
satului, Iisus o întâlnește pe Marta, care, ușor mustrător, Îi spune: „Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu
n-ar fi murit”. Hristos îi răspunde: „Eu
sunt învierea și viața!”. Văzând durerea celor două surori și a prietenilor
acestora, Iisus S-a întristat și El, și, în fața mormântului lui Lazăr a plâns.
La rugăciunile fierbinți ale celor două surori, Iisus Hristos l-a înviat pe
Lazăr, strigându-i să iasă din mormânt. Cere să fie dată la o parte piatra de
la ușa mormântului. Marta încearcă să se împotrivească, spunând că deja miroase
urât, adică Lazăr intrase în putrefacție. Hristos, îndemnând-o să aibă
credință, mulțumește mai întâi Tatălui pentru minunea ce avea să se întâmple,
apoi îl cheamă pe Lazăr afară. Acesta iese din mormânt așa cum fusese îngropat:
înfășurat în giulgiu și cu mahrama pe față. Minunea care a urmat a întărit
credința în Iisus ca Fiu al lui Dumnezeu. Alții însă au găsit cu cale să meargă
și să-L pârască la farisei. Acum, sinedriul se întrunește și hotărăște uciderea
lui Iisus, dar și a lui Lazăr cel înviat.

Învierea lui Lazăr este cea care a pregătit Intrarea Domnului în Ierusalim,
adică Duminica Floriilor. Poporul L-a primit cu multă bucurie pe Iisus, tocmai
pentru că îl înviase pe Lazăr din morți.

Cântece de Paști și Lăzărelul

În această zi se fac pomeni pentru cei morți. În unele zone, femeile fac
plăcinte pe care le dau de pomană, plantează flori, fetele se duc cu colindul,
fiind răsplătite cu ouă pe care să le încondeieze în Joia Mare.
În Sâmbăta lui Lazăr numită și Moșii de Florii sau Sâmbăta Morţilor, românii au
multe obiceiuri și superstiții. Se obișnuiește ca femeile să facă plăcintele
lui Lazăr și să le dea de pomană. La sate, femeile nu torc deloc, pentru ca nu
cumva morţii, care așteaptă la poarta Raiului, să revină pe pământ.
Despre Lazăr circulă mai multe legende, fiecare regiune având legenda ei. În
una dintre acestea, Lazăr moare după ce a poftit la niște plăcinte pe care mama
lui nu a putut să le facă, pentru că torcea. Totodată, se practică datina
Lăzărelului, practică care amintește de un străvechi zeu al vegetației ce murea
și renăștea la începutul fiecărei primăveri.
În sâmbăta Floriilor colindă fetele, împodobite cu flori pe cap. Acestea cântă
despre moartea nefericită și despre înmormântarea unui tânăr pe nume Lazăr. Una
dintre fete, supranumită Lăzăriţa, se îmbracă în mireasă. În cântec se spune că
acesta i-a cerut mamei să-i facă azima și ea n-a voit; el s-a dus apoi cu oile
la pădure, s-a suit pe o creangă să scuture frunze oilor, dar a început să bată
vântul, creanga s-a rupt, iar el a căzut și a murit. Cele trei surori ale lui
l-au gasit, l-au adus acasă, l-au scăldat în lapte dulce și l-au înmormântat.

În zona de sud, în sâmbăta Floriilor se mergea cu Vaiul, care iniţial a fost un
imn religios. Tradiţia spune că fete împodobite cu salcie cântau din poartă în
poartă și primeau ouă. În sâmbăta de dinaintea Floriilor există obiceiul
Cântecelor de Paști. În aceste cântece se povestește despre moartea și învierea
lui Lazăr, înviere care o anunţă pe cea a Mântuitorului Iisus Hristos.
În Sâmbăta Floriilor copiii colindă cu crenguțe de salcie sfințite la biserică
de preotul satului, apoi merg la fiecare casă, cântă și urează de bine și de sănătate.
Așa cum își amintesc bătrânii satului, plata pentru colindători erau ouăle
albe, nefierte, tocmai bune pentru pregătitul Sfintelor Paști.

Totodată, la sate, pe vremuri, se practicau de Florii și câteva obiceiuri
păgâne. La miezul nopții dinspre Florii, fetele fierbeau apă cu busuioc și cu
fire de la ciucurii unei năframe furate de la înmormântarea unei fete mari. În
Duminica de Florii, ele se spălau cu această apă pe cap, aruncând-o apoi la
rădăcina unui pom fructifer, sperând, în acest fel, să le crească părul frumos
și bogat. În alte locuri, oamenii nu se spală pe cap în această zi tocmai ca să
nu încărunțească la fel ca pomii în floare.