Dacia – vedetă într-un pictorial american

Celebra publicație Time a publicat un pictorial cu titlul „Dacia, mașina românească care a putut” (The Dacia, the Romanian Car That Could). Fotografiile au fost realizate de Richard Friebe. Mașina se găsește în SUA, dar extrem de rar, menționează Time. „Designul acestei mașini a rămas, practic, neschimbat, timp de 35 de ani, rezistând regimului Ceaușescu… Mașina apare des în legendele și cultura românilor. Una din povești spune că proprietarul unei Dacii a fost rugat de Nicolae Ceaușescu și soția sa să îi ajute să fugă în timpul Revoluției din 1989”, scrie Time, în articol. Publicația face o trecere în revistă și a modelelor mai noi, după ce Dacia a fost cumpărată de Renault, și a lansat Loganul. Și francezii și germanii au lăudat marca românească. Recent, într-un top important Dacia și BMW au primit 836 de puncte dintr-un maxim de 1.000. Cu numai două puncte în fața lor, stă Mercedes-ul. Dacia a intrat pentru prima dată în studiul JD Power anul trecut, când ocupa poziția 13 din 27.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




