112
Cutremur de 7,1 grade Richter în Mexic
Un cutremur de mare amplitudine s-a produs marți în capitala Mexicului, Ciudad de Mexico, informează presa internațională. Estimarea inițială a magnitudinii seismului, făcută de US Geological Survey (serviciul american de monitorizare geologică) a fost de 7,4 pe scara Richter. Epicentrul determinat a fost la opt km la sud-est de Atecingo, în statul Puebla din centrul Mexicului. Mișcarea s-a produs la o adâncime de 51 de kilometri. Televiziunea și rețelele sociale au difuzat imagini cu clădiri avariate grav în capitală, unde mulți oameni au ieșit pe străzi. Cutremurul a avut loc la câteva ore după ce în capitala mexicană s-a desfășurat un exercițiu de pregătire pentru seisme. Potrivit The Guardian, cel puțin cinci persoane au murit.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.