112

Cutremur cu magnitudinea 4,8 în Sicilia

 

Cel puţin două persoane au fost rănite, iar mai multe clădiri au fost afectate de un cutremur cu magnitudinea de 4,8 grade care s-a produs în cursul nopţii de marţi spre miercuri în zona Vulcanului Etna de pe insula Sicilia, care a erupt luni, informează BBC News online, citând presa locală. Seismul s-a produs miercuri la ora locală 03.19 (04.19). Presa italiană a relatat că seismul s-a resimţit şi în oraşul Catania, notează Mediafax. Panica a pus stăpânire pe numeroși localnici, care au fugit pe străzi, de teama unei replici mai puternice, scrie presa italiană, citată de BBC. Potrivit Centrului Seismologic European Mediteranean (ESMC), cutremurul a avut epicentrul la o adâncime de doar 10 kilometri. Seismul a avut loc în largul Siciliei, la aproximativ 10 kilometri sud-est de localitatea Acitrezza, la 15 kilometri est de Catania, şi la 180 de kilometri est de Palermo. Institutul american de geofizică (USGS) a indicat că seismul a avut o magnitudine de 5,1 grade. În urma erupţiei de luni a Vulcanului Etna, în zonă s-au înregistrat zeci de seisme, acesta fiind cel mai puternic. Vulcanul a erupt luni, generând o coloană de cenuşă densă care a condus la închiderea temporară a Aeroportului Fontanarossa din Catania. Activitatea aeroportului a fost reluată luni după-amiază, dar traficul aerian este limitat.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button