112

Cum răspunde RAT Braşov la nemulţumirile călătorilor?

 

O cititoare ne-a transmis pe adresa redacţiei o serie de nemulţumiri legate de orarul de funcţionare al autobuzelor RAT Braşov, dar nu numai.

„Compostoarele noi sunt deja stricate de săptămâni, dar nu le repară nimeni. A trebuit să folosesc compostorul vechi pentru că cel nou nu era funcțional. Vă rog, faceți presiuni la RATBV să actualizeze programul la autobuze de pe website și din stații. Autobuzele vin la cu totul alte ore și uneori nu vin deloc. De mai multe ori am ratat la secundă un autobuz, apoi următorul nu a mai venit deloc și a trebuit să aștept în stație mult și bine. Am ratat programări, spectacole la care am plătit bilet etc. Cine ne despăgubește?!”, s-a plâns cititoarea noastră, M.P..

În replică, Silviu Ştefan, purtătorul de cuvânt al RAT Braşov, a precizat: „Referitor la noul sistem de validare montat pe mijloacele de transport și la panourile de informare din stații o informăm pe d-na M.P. că aceste echipamente sunt monitorizate în mod permanent, orice situație neconformă fiind rezolvată în cel mai scurt timp posibil, de către o echipă de service constituită special în acest scop și, după caz, de echipele de service ale furnizorilor.
În ceea ce priveşte circulaţia mijloacelor de transport public, aceasta poate înregistra unele abateri privind respectarea orarelor afişate, generate de condiţiile de trafic, incidente sau alte cauze neprevăzute.
Deși o parte din dereglările de circulație sunt determinate de cauze independente de voința noastră (cum ar fi trafic aglomerat, accidente, defectări în traseu), o asigurăm pe d-na M.P. că depunem toate eforturile necesare pentru diminuarea acestor aspecte nedorite ale activității noastre. De asemenea, o asigurăm că nu tolerăm nici un fel de abateri ale angajaților noștri de la respectarea sarcinilor de serviciu, luând măsuri corective împotriva celor care le încalcă. Conducătorii auto sunt periodic instruiți privind sarcinile de serviciu referitoare la obligația de a respecta orarele de circulație stabilite, trecerile prin staţii şi plecările din capete de linie, aceștia fiind totodată atenționaţi asupra măsurilor sancționatorii care se vor aplica în cazul nerespectării normelor impuse”.

Citeşte şi: BRAŞOV. Controlorii RAT tratează călătorii ca pe infractori

RAT BRAŞOV neagă evidenţa. Călătorii au părerea lor


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button