Cristian Tabără ar fi avut „o curiozitate anatomică”

Cristian Tabără și-ar fi recunoscut fapta atât în fața părinților fetei și a bunicii acesteia, cât și în fața unor apropiați ai acestora. Așa susțin atât fetița, cât și tatăl natural al acesteia, într-un dialog purtat cu reporterii Evenimentului Zilei. „Nu mint, eu spun adevărul. Sunt pregătită să spun adevărul în fața tuturor, a polițiștilor, a procurorilor, a judecătorilor. Faptul că a avut o relație de șapte ani cu mama nu-i dădea dreptul să-mi facă ce mi-a făcut. Și da, am mers singură la poliție, pentru că eu nu mint”, a declarat pentru EVZ copilul de 12 ani, care a depus plângere împotriva directorului Direcției Film a TVR. Fetița susține că este pregătită să facă față oricărui interogatoriu la care va fi supusă de autorități și că poate chiar să aducă și martori în sprijinul afirmațiilor ei. „Atâta vreme cât el a recunoscut ce a făcut și în fața mamei, și în fața bunicii, și în fața altor persoane din anturajul nostru… asta arată că spun adevărul. Sunt pregătită pentru orice interogatoriu, pentru că nu vreau să-l las să scape așa. Voi demonstra că spun adevărul și voi demonstra tuturor cine este Cristian Tabără”, a încheiat copilul.
„Nu am aflat ce s-a întâmplat de la fiica mea. Am aflat mult mai târziu, de la fosta mea soție, într-o ieșire a acesteia. Am încercat să discut cu copilul, să aflu mai multe, dar nu am reușit. Și sunt convins că nici până acum nu mi-a spus totul, probabil dintr- o anumită jenă”, ne-a mărturisit tatăl fetei. El a recunoscut că a avut ceva îndoieli în privința spuselor fiicei sale până la momentul la care l-a întâlnit pe Cristian Tabără și a discutat cu acesta. „În toamna anului trecut, l-am întâlnit pe Cristian Tabără la târgul de carte. Am avut o discuție foarte clară, în care a recunoscut că a avut o tentativă de a avea un anumit tip de act sexual cu copilul meu. A susținut că a făcut asta pe fondul unei regretabile căderi psihice, că a fost «o curiozitate anatomică», ca să citez din memorie. (…) Dacă până atunci aveam ceva îndoieli, acea discuție mi le-a spulberat. Nu știu cum m-am abținut atunci să nu fac un gest pe care l-aș fi putut regreta, și mă felicit pentru asta”, a explicat bărbatul.
Nu a fost singura întâlnire pe care a avut-o în ultimele luni cu Tabără, susține acesta. „Ne-am mai întâlnit o dată, la festivalul de film de la Timișoara. Mi-a spus că ar vrea să se împace cu fosta mea soție și că lucrurile se vor rezolva. Nu știu ce a vrut să spună cu asta, din ce punct de vedere se vor rezolva lucrurile, dar i-am explicat foarte clar că nu voi fi niciodată de acord cu așa ceva după cele întâmplate și că suntem pe baricade diferite”. Tatăl spune că e mândru de fiica sa și pune determinarea ei de a înfrunta pe toată lumea și de a merge la poliție mai mult pe seama inteligenței și a modului în care aceasta privește viața decât pe seama curajului. „Nu mulți copii ar face asta”, încheie acesta.
Pe numele directorului Departamentului Film al TVR Cristian Tabără s-a deschis un dosar penal pentru viol, bazat pe plângerea depusă de o fetiță de 12 ani, fiica uneia dintre fostele lui iubite. Acesta neagă vehement acuzația. Directorul Departamentului Film al TVR, Cristian Tabără, este cercetat de procurorii bucureșteni.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



