112

Crimă! O tânără din Brașov a fost omorâtă într-un imobil din Sibiu

O tânără din Brașov a fost omorâtă într-un imobil din municipiul Sibiu. Suspectul în caz este un tânăr de 24 de ani, pe care polițiștii sibieni l-au reținut astăzi.


Astăzi, în jurul orei 15.30, polițiștii au fost sesizați prin apel la 112 că o fată ar fi decedată și ar prezenta leziuni în zona gâtului, într-un imobil din municipiul Sibiu.
La fața locului s-au deplasat polițiști de investigații criminale, criminaliști, precum și medic legist din cadrul Serviciului de Medicină Legală Sibiu, constatându-se că este vorba despre o tânără în vârstă de 21 de ani, din județul Brașov, decedată.


Întrucât în urma examinării sumare a cadavrului s-a conturat suspiciunea rezonabilă că decesul ar fi survenit ca urmare a comiterii unei fapte cu violență, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor.


Trupul victimei a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Sibiu în vederea efectuării autopsiei. Din primele investigații efectuate de către polițiști, sub coordonarea procurorului de caz, cu sprijinul jandarmilor montani din cadrul Postului de Jandarmi Montan Păltiniș, a fost identificat și prins un tânăr, în vârstă de 24 de ani, din jud. Sibiu, bănuit că ar fi comis fapta pe fondul unui conflict spontan cu victima
”, a informat IPJ Sibiu. Tânărul este audiat de polițiști.

Acesta beneficiază de prezumția de nevinovăție, conform legii.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button