Costică Argint va fi extrădat de autoritățile italiene

Costică Argint a fost condamnat, în anul 2002, la trei ani și șase luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj, vătămare corporală gravă, violare de domiciliu și tulburarea liniștii publice. Costică Argint este celebru pentru că, în 2007, deși era căutat de autoritățile române, a reușit să participe la o întâlnire dintre ministrul de Externe Adrian Cioroianu și liderii comunității rome din Roma. Preluarea sub escortă de pe teritoriul Italiei și aducerea în țară a lui Costică Argint se va realiza de către Ministerul Administrației și Internelor, precizează reprezentanții MJ. Ministerul Justiției a transmis, în 19 martie 2008, cererea de extrădare a cetățeanului român Costică Argint, însoțită de documentele justificative, Ministerului Justiției din Republica Italiană. Cererea de extrădare a fost înaintată după efectuarea controlului de regularitate și a fost formulată în baza încheierii din data de 4 martie 2008 a Tribunalului Vrancea-Secția penală.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




