112

Copil găsit mort într-un parc

Un copil de 13 ani a fost găsit mort într-un parc din București, aseară. Echipajul de urgență chemat prin apel la 112 nu a putut decât să constate decesul.


Potrivit Poliției Capitalei, la data de 16 octombrie 2023, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 9 Poliție au fost sesizați, prin sistem 112, în jurul orei 20.30, cu privire la faptul că, într-un parc din Sectorul 2, s-ar afla o persoană în stare de inconștientă.


La fața locului s-au deplasat polițiștii, precum și un echipaj medical, care a efectuat manevre de resuscitare, asupra persoanei în cauză, un minor, în vârstă de 13 ani, ulterior constatând decesul acestuia.


„În vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs decesul, cercetările au fost preluate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București, împreună cu Serviciul Omoruri – DGPMB”, a mai anunțat Poliția. Trupul copilului a fost transportat la INML, în vederea efectuării necropsiei.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button