112

Controale concomitente în staţii şi trenuri din România, Belgia, Franţa, Elveţia şi alte 9 ţări

 

Poliţiştii de la Transporturi din întreaga ţară au efectuat controale, timp de 24 de ore, în staţiile de cale ferată şi în trenurile de călători, în cadrul unei acţiuni ce a avut loc sub egida RAILPOL. Activităţi similare s-au desfăşurat, concomitent (6-7 septembrie), şi în Belgia, Franţa, Cehia, Ungaria, Italia, Letonia, Olanda, Slovacia, Elveţia, Spania, Portugalia şi Germania.

„În cele 24 de ore, (n.r. în România) peste 560 polițiști din cadrul secțiilor regionale de poliție transporturi au verificat 354 de stații feroviare şi 479 trenuri de călători. În cursul acţiunii, au fost efectuate 13 controale în incinta caselor de bagaje din staţiile de cale ferată şi 253 de bagaje au fost inspectate vizual. Patru echipe canine i-au sprijinit pe poliţişti în acţiunile lor. Zece persoane s-au ales cu dosar penal, pentru săvârşirea unor infracţiuni de furt de la călători, furt de la infrastructura căii ferate, contrabandă cu produse din tutun, deținere de substanţe interzise şi evaziune fiscală. De asemenea, au fost aplicate 213 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 20.360 de lei”, se explică într-un comunicat remis de Poliţia Română.

Poliţia Română, prin Direcţia de Poliţie Transporturi, a fost afiliată, în anul 2007, la organizaţia profesională RAILPOL.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button