Consilierul local Adrian Oprică propune reînfiinţarea patrulelor şcolare de circulaţie
Accidentele rutiere cu victime din acest an au determinat Primăria Braşov ca, la recomandarea Poliţiei, să ia măsuri suplimentare de creştere a siguranţei în trafic, în special la trecerile de pietoni. Consilierul local Adrian Oprică (PNL) apreciază iniţiativa drept „una dintre cele mai importante măsuri adoptate de autoritatea publică locală”, însă susţine că „din perspectiva educaţiei rutiere este necesară o abordare instituţională mai amplă”. În acest sens, el propune „un parteneriat între Consiliul Local, Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Autoritatea Teritorială de Ordine Publică”, pentru dezvoltarea unui program de prevenţie şi educaţie rutieră a copiilor. „Din această perspectivă, consider oportună înfiinţarea de patrule şcolare şi includerea în programele şcolare, în cadrul orelor de dirigenţie, a unor module de educaţie rutieră susţinute de către reprezentanţi ai Poliţiei Locale sau ai Poliţiei Rutiere, ore care ar putea include prezentarea şi rolul indicatoarelor rutiere, măsuri de prim ajutor, etc.”
”Referitor la patrulele şcolare acestea au fost o realitate la Braşov. Sunt mulţi braşoveni care îşi aduc aminte de elevii de la Liceul Honterus care asigurau siguranţa la trecerea de pietoni de pe fosta stradă 7 Noiembrie, actuala Mureşenilor. Elevii, prin rotaţie, alături de poliţişti din cadrul Poliţiei Locale Braşov ar putea activa aceste patrule şcolare la trecerile de pietoni din apropierea şcolilor. Această activitate ar putea fi programată la începutul cursurilor, circa 30 de minute înainte de începerea acestora. Prin această modalitate, fiecare copil ar putea experimenta şi conştientiza importanţa regulilor de circulaţie în apropierea trecerilor de pietoni, fiind totodată şi o formă de învăţare aplicativă”, afirmă Adrian Oprică.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.