Concluzia: a murit din cauza unui stop cardio-respirator

Specialistii au gasit in stomacul ursoaicei 18 pungi din plastic si sase ambalaje de produse
Medicii veterinari din cadrul Directiei Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (DSVSA) Brasov au stabilit ieri dimineata rezultatele analizelor privind cauza mortii ursoaicei din cartierul Racadau. Directorul institutiei amintite, dr. Mihai Dumitru, a precizat ca „moartea animalului s-a produs prin stop cardio-respirator. Dilatarea excesiva a stomacului a produs o compresie puternica intratoracica, ce a dus la moartea ursoaicei”. In urma necropsiei cadavrului animalului, medicii veterinari au avut surpriza sa constate ca stomacul acestuia era plin cu pungi din plastic si ambalaje de produse, constituite in ghemuri de diferite marimi. Stomacul ursoaicei era de sapte ori mai mare decat marimea normala.
Ursoaica avea trei pui
Duminica dimineata, locuitorii din cartierul Racadau au gasit, intr-un spatiu verde, amenajat in fata unei gradinite, un urs care, aparent, dormea. Insa, dupa ce s-au apropiat de el, acestia au constatat ca animalul era mort. Imediat, la fata locului s-au deplasat echipaje ale Politiei Comunitare, DSVSA si Primariei. Cadavrul animalului a fost ridicat de medicii veterinari si dus la laborator, pentru efectuarea analizelor care sa indice cauza mortii. Specialistii au constatat ca era vorba despre o femela adulta, in varsta de 6-7 ani, in lactatie, care la examinarea exterioara nu a prezentat leziuni cauzatoare de moarte. Ursoaica avea trei pui, destul de mari, in maxim trei luni acestia urmand sa se separe de mama. Animalul era un „client” fidel al tomberoanelor din cartier, hranindu-se cu ceea ce gasea prin ele. Dr. Dumitru a spus ca puii ursoaicei „au fost vazuti a doua zi dupa moartea femelei intr-un mesteacan, destul de speriati. Unul dintre ei este ceva mai agresiv decat ceilalti. Initial, s-a dorit transferarea lor intr-un alt loc, ingradit, insa s-a ajuns la concluzia ca este mai bine ca acestia sa ramana acolo unde sunt, pentru mentinerea faunei salbatice pe teritoriul judetului”. Puii sunt, in momentul de fata, hraniti suplimentar de persoane autorizate in acest sens.
Specialistii au constatat, totodata, ca examenul toxicologic a relevat o concentratie crescuta de sare in continutul stomacal si in creierul ursoiacei, valorile situandu-se la nivelul pragului de declansare a starii de intoxicatie. Situatia se explica prin aceea ca, in containere, animalul a gasit si a mancat sare in exces. Sursa citata a sustinut ca animalul a avut dureri mari si crampe abdominale, el cautand un loc unde sa „boleasca”. Ursoaica nu a mai avut putere sa urce pana in padure, asa ca s-a prabusit in frunzisul din cartier. Directorul DSVSA a spus ca este posibil sa se mai intalneasca cu situatii similare si la alti ursi care se hranesc din containere.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




