112

Client dat afară din bar cu ajutorul jandarmilor!

 

Un bărbat care, amețit bine de alcool, a început să facă scandal într-un bar, pe motiv că barmanul, o femeie, refuza să-l mai servească, a fost dat afară din local cu ajutorul jandarmilor. Altercația a izbucnit ieri seară, în jurul orelor 19.00, în Alba Iulia. Bărbatul în vârstă de 39 de ani, domiciliat în Teiuș, a început s-o înjure pe angajata barului și a amenințat-o cu bătaia, apoi s-a luat și de ceilalți clienți, care luaseră atitudine împotriva lui și încercaseră să-l calmeze. Astfel, s-a cerut ajutorul jandarmilor. „Extrem de agitat, a refuzat să se legitimeze la cererea echipajului de jandarmerie, fapt pentru care a fost invitat la sediul Jandarmeriei Alba. Ajuns acolo, în scurt timp s-a calmat, a acceptat să colaboreze cu forţele de ordine, și-a adus aminte că are asupra lui actul de identitate, a admis că a greșit și și-a justificat comportamentul violent prin aceea că a consumat alcool în exces”, a explicat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Alba, Cosmin Jurcoveț. Bărbatul a fost amendat cu 300 de lei.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google