112

Cinci morți și cel puțin 40 de dispăruți în urma trecerii ciclonului

 

Cinci persoane au fost ucise și cel puțin 40 sunt date dispărute pe insula yemenită Socotra în urma trecerii ciclonului Mekunu, în drumul său spre sudul Peninsulei Arabice, informează Reuters. Din cei cinci morţi, patru sunt yemeniţi, iar unul este cetăţean indian, au confirmat rezidenţi şi surse medicale, iar printre dispăruţi se numără yemeniţi, indieni şi sudanezi. Yemen a declarat joi stare de urgenţă pe insula Socotra, aflată între sudul ţării şi Cornul Africii şi cunoscută pentru flora şi fauna sa unică. În mare parte neatinsă de războiul Yemenului de trei ani, insula se află sub controlul guvernului recunoscut internaţional, al cărui preşedintele, Abdu Rabbu Mansour Hadi, este în exil în Arabia Saudită. Ciclonul a inundat satele şi a scufundat ambarcaţiunile, lăsând o mare parte a insulei fără acces la comunicaţii. Între timp, autorităţile din Oman au declarat că se aşteaptă ca Mekunu să treacă pe deasupra oraşului Salalah vineri noaptea. Mekunu este aşteptat să fie retrogradat la furtună tropicală înainte de a ajunge în sud-estul Arabiei Saudite sâmbătă, potrivit autorităţii meteorologice din regatul saudit.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare