112
Cercetat pentru înșelăciune

Încercarea de a păcăli alți agenți economici prin emiterea de bilete la ordin fără acoperire îl poate costa pe administratorul unei societăți comerciale brașovene ani grei de închisoare. În urma unei sesizări primite de Serviciul de Investigare a
Fraudelor de la o firmă păgubită, polițiștii au început verificările și au constatat că, recent, numitul C.V., în calitatea de administrator pe care o avea în cadrul companiei, a emis două bilete la ordin fără a avea în cont disponibilul necesar, în valoare totală de aproximativ 40.000 de lei. În consecință, s-a dispus începerea urmăririi penale a respectivului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune.
(M.T.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




