112
Centrul de Afaceri, evacuat din cauza unei serviete cu… cepe, ouă şi o doză cu bere

O servietă în care erau câteva cepe, ouă, o doză de bere, haine şi mai multe documente a creat panică la Centrul de Afaceri din Vaslui. Persoanele din clădire au fost evacuate de poliţişti, azi-dimineaţă, după ce o persoană a sesizat prin 112 că a observat servieta respectivă, abandonată pe trotuar. Oamenii s-au gândit imediat că ar putea fi vorba despre o bombă, aşa că a fost chemată o echipă de pirotehnişti. După ce specialiştii au descoperit că aceasta este inofensivă, oamenii au fost lăsaţi înapoi în clădire, rămânând ca poliţiştii să-l identifice pe proprietar. Cel mai probabil, el a uitat geanta pe trotuar.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

