112

Cel puțin nouă oameni găsiţi morţi în remorca unui camion

 

Cel puțin nouă oameni au fost găsiţi fără suflare în remorca unui camion aflat în parcarea unui supermarket Walmart din San Antonio, Texas, Statele Unite. În acelaşi container alţi 30 agonizau. Toţi, spune poliţia locală, sunt victimele unei reţele de trafic de persoane. Victimele au fost descoperite întâmplător când unul dintre cei aflaţi în camion a reuşit să coboare şi ceară nişte apă de la un angajat al magazinului. Văzându-l în ce stare era bărbatul, oamenii au sunat la salvare, iar paramedicii au venit însoţiţi de poliţişti.
În interiorul remorcii erau peste 40 de grade Celsius, aerul condiţionat nu funcţiona, iar sistemul de ventilaţie nu făcea faţă. Privaţi de oxigen şi epuizaţi, oamenii n-au mai rezistat, spun legiştii. Şoferul camionului a fost identificat şi arestat, iar alţi suspecţi văzuţi în preajma camionului sunt acum căutaţi de poliţie. San Antonio e la doar 240 de kilometri nord de graniţa cu Mexicul şi este pe una dintre rutele folosite frecvent de traficanţi pentru a aduce ilegal în Statele Unite migranţi din America Centrală şi de Sud.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare