112

Cel puțin 21 de morți în două explozii la o catedrală

 

Cel puțin 21 de persoane au murit și 71 au fost rănite în urma unor explozii cauzate de două bombe la o biserică din Filipine, printre victime aflându-se civili și reprezentanți ai forțelor de ordine, informează Reuters. Exploziile au avut loc în timpul slujbei religioase, pe insula Jolo, din provincia Sulu, din sudul arhipelagului, unde acționează gruparea militară Abu Sayyaf. Anterior, potrivit Associated Press, șeful poliției Oscar Albayalde a confirmat că cel puțin 19 persoane au fost ucise și 48 au fost rănite. Prima explozie s-a declanșat în timp ce enoriașii erau în interiorul Catedralei Romano Catolice. Cea de-a doua explozie a avut loc în parcare. Fotografiile publicate pe rețelele sociale arată dărâmături și trupuri zăcând pe asfalt, pe o stradă aglomerată din apropierea Catedraleii. De asemenea, zona a fost împânzită de trupele militare, în timp ce vehicule transportau morți și răniți către spital.

„Am dat ordin trupelor să crească nivelul de alertă, să securizeze imediat toate locurile de rugăciune și locurile publice și să ia măsuri de securitate pentru a preveni alte ostilități”, a declarat ministrul apărării, Delfin Lorenzana. Insula Jolo a fost marcată de acțiunile organizației militare Abu Sayyaf care se află pe lista neagră a SUA privind grupurile teroriste. Deocamdată atacul nu a fost revendicat, însă organizația este principalul suspect, potrivit generalului Arnel Dela Vega. Incidentul are loc la o săptămână după ce minoritatea musulmană din Filipine, țară predominant romano-catolică, a susținut autonomia unei regiuni din sudul arhipelagului în speranța că acest lucru va pune capăt unor decenii ale mișcării separatiste care a dus la moartea a 150.000 de oameni. Deși majoritatea zonelor cu locuitori musulmani au aprobat înțelegerea, votanții din porvincia Sulu, unde se află și Jolo, au respins acordul.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button