112

CAZUL CARACAL. Ceartă între avocați, la audierea suspectului. „Domnul Dincă l-a mângâiat și l-a ținut de mâini”

 

Audierea lui Gheorghe Dincă, programată astăzi la Poliția Română, a fost întreruptă din cauza unui scandal între avocații Tonel Pop și Claudiu Lascoschi.

Apărătorul familiei Melencu, Tonel Pop, l-a acuzat pe avocatul din oficiu al inculpatului că a părăsit de mai multe ori sala unde Gheorghe Dincă dădea explicații anchetatorilor.

Tonel Pop este convins că Dincă a avut complici și că minte în continuare.

„Domnul avocat din oficiu a făcut o criză de nervi, a făcut amenințări, a tremurat, are un comportament deviant. Culmea, domnul Dincă l-a mângâiat și l-a ținut de mâini. Repetându-se aceste lucruri am fost nevoiți să întrerupem ancheta. Se va viziona caseta. Faptul că nu îi asigură asistență așa cum (n.r. prevede) codul de procedură penală, pe banii statului, îi impune… S-a întâmplat și zilele precedente. Dincă nu cooperează, are scăpări, ca să zic așa, din care cel puțin eu și anchetatorii am înțeles mult mai multe lucruri. El oferă noi detalii prin faptul că la un moment dat are scăpări, se enervează, are tremur la anumite observaţii şi atunci aflăm mai multe decât vrea să spună. Rămâne să speculăm aceste lucruri, în sens juridic, ca să aflăm cât mai repede care e adevărul”, a declarat Tonel Pop, conform presei centrale. 

De cealaltă parte, Claudiu Lascoschi a declarat că a avut nevoie la toaletă și că pe celălalt avocat îl plictisise, probabil, audierea. Întrebat dacă există posibilitatea ca declarațiile să fie declarate nule, pentru că a ieșit din sală, el a precizat că „a fost chestie de un minut când am fost la toaletă, se discuta liber. Era și domnul Tonel de față, deci nici o problemă”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare