112

Caz șocant în Călărași: bărbat acuzat că și-a ucis sora, după incest. Familia a încercat să ascundă crima

Procurorii din cadrul Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași au solicitat arestarea preventivă a unui bărbat de 37 de ani, cercetat pentru comiterea infracțiunii de omor asupra propriei surori.

Cererea a fost înaintată judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalul Călărași, după ce suspectul a fost reținut de procurorul de caz și pus sub acuzare pentru aceeași faptă.

Potrivit probelor administrate până în acest moment, în perioada 12–15 ianuarie, inculptul fiind băut și profitând de faptul că victima, în vârstă de 38 de ani, suferea de afecțiuni psihice, a întreținut relații sexuale cu ea. Când femeia a încercat să plece de la domiciliul părinților, bărbatul ar fi atacat-o cu un cuțit, aplicându-i mai multe lovituri.
Leziunile provocate au dus la decesul femeii.

Familia a aruncat trupul victimei într-un lac

După două zile de la comiterea faptei, membrii familiei au decis să ascundă urmele crimei și au aruncat trupul neînsuflețit în apele Lacul Mostiștea, aflat în apropierea locuinței.

Ulterior, pe 24 ianuarie, familia a anunțat autoritățile că femeia ar fi dispărut încă din 17 ianuarie.
Cadavrul a fost descoperit abia la data de 19 februarie, moment în care ancheta a căpătat o nouă direcție, conturând suspiciunea faptei de omor.

Ancheta continuă

Procurorii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs crima și a rolului fiecărei persoane implicate în ascunderea cadavrului. Pe parcursul procesului penal, suspectul beneficiază de toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege, inclusiv de prezumția de nevinovăție.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button