112
Cadavru în stare de descompunere, descoperit în apele unui lac
Un cadavru aflat în stare avansată de degradare a fost descoperit în apele lacului Cubic, din Satu Mare, ieri după-amiază, de un trecător. Omul mergea spre serviciu, când a observat trupul neînsuflețit al unui bărbat plutind în apropiere de mal și a sunat la 112. Cadrele medicale sosite la fața locului au constatat că decesul bărbatului descoperit în apă a survenit de mai multă vreme, dată fiind starea de descompunere în care se afla. Purtătorul de cuvânt al Ambulanței Satu Mare a explicat că s-au găsit numeroase leziuni de mutilare pe cadavru, produse cel mai probabil de șobolani. Cazul a fost preluat de polițiști, pentru identificarea bărbatului mort și pentru stabilirea felului în care a survenit decesul.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.